RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Declarație de presă a comisarului european Corina Crețu

Referitor la discursul despre "Starea Uniunii Europene" 2016, susținut de către președintele Comisiei EuropeneJean-Claude Juncker în plenul Parlamentului European, comisarul european pentru politică regionalăCorina Crețu a declarat următoarele:

„În discursul său despre "Starea Uniunii Europene" 2016, președintele Juncker a descris Europa ca un simbol al păcii și solidarității, o Europă responsabilă care își protejează și mobilizează cetățenii, conservă modul nostru de viața și ne apară, atât pe plan intern, cât și extern.
Așa cum a declarat președintele Comisiei Europene, ''bugetul nostru european este dovada vie a solidarității financiare'', iar evaluarea intermediară curentă a cadrului financiar multianual 2014-2020 reprezintă încă o mărturie a eforturilor noastre de a orienta bugetul către o creștere economică inteligentă si incluzivă. Fondurile europene structurale și de investiții se află în centrul acestor eforturi.

Mobilizarea cetățenilor noștri  înseamnă și să le oferim oportunitatea de a-și valorifica talentele și a-și transforma ideile în proiecte de calitate. Așa cum a spus și președintele, "Europa trebuie să investească puternic în tinerii săi, în cei care caută un loc de muncă și în firmele sale nou-create". De aceea, propunem dublarea duratei Fondului european pentru investiții strategice (FEIS), precum și a capacității sale financiare, cu scopul de a mobiliza 630 de miliarde de euro până în 2022.
Fondurile europene structurale și de investiții (ESI) pot ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv. Combinarea fondurilor ESI cu cele din FEIS poate contribui la aducerea Planului de investiţii în regiuni sau sectoare unde a avut o utilizare destul de limitată până în prezent. De aceea, ne propunem să facem această combinare mai ușoară, cu noi dispoziţii în regulamentul fondurilor ESI şi cu mai multe stimulente pentru statele membre în vederea utilizării instrumentelor financiare și a Inițiativei pentru IMM-uri.

Nu în ultimul rând, pentru a simplifica viața IMM-urilor și a firmelor nou-create, propunem reducerea sarcinii administrative pentru beneficiarii de fonduri prin simplificarea procedurilor și mecanismelor de control. Grupul la Nivel Înalt pentru Simplificare, pe care l-am creat, va veni cu mai multe propuneri, menite să contribuie la reflecția noastră asupra cadrului post-2020.
Așa cum a spus președintele Juncker, următoarele douăsprezece luni sunt decisive dacă vrem să întărim Uniunea noastră. Trebuie să ne asigurăm că fondurile ESI, unele dintre principalele mijloace de investiții ale UE, îndeplinesc rapid și eficient obiectivele noastre comune de creștere economică, creare de locuri de muncă și incluziune.”

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...