RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Programul Stockholm: deputaţii vor mai multe drepturi pentru cetăţeni

        Statele membre UE ar trebui coopereze mai mult pentru primirea solicitanţilor de azil şi pentru lupta împotriva discriminării, pentru îmbunătăţirea accesului la justiţie şi consolidarea drepturilor deţinuţilor. Toate acestea, ca şi alte solicitări, sunt incluse în rezoluţia referitoare la programul pentru justiţie şi afaceri interne pentru 2010-2014.

        Parlamentul European şi-a prezentat poziţia privind aşa-numitului program Stockholm care fixează priorităţile UE în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne pentru următorii cinci ani. Liderii guvernelor statelor membre vor trebui să decidă asupra acestui program cu ocazia summit-ului din 10-11 decembrie.

Lupta împotriva discriminării şi a abuzurilor împotriva copiilor

        Deputaţii susţin că este nevoie de un ansamblu de căi de atac legale pentru victimele abuzurilor şi în special în domeniul traficului de persoane şi al violenţei pe criterii de sex. Minorităţile etnice sunt de asemenea foarte vulnerabile, confruntându-se şi cu riscul de a deveni victime ale discriminării şi ale infracţiunilor rasiste. Deputaţii solicită astfel o directivă şi o strategie europeană care să cuprindă măsuri de eliminare a violenţei împotriva femeilor şi să combată orice abuz săvârşit împotriva copiilor; ei consideră necesară şi elaborarea unor acte legislative în domeniul infracţiunilor inspirate de ură.

        Într-un amendament negociat între grupurile politice PPE şi S&D, Parlamentul solicită statelor membre să asigure libera circulaţie a tuturor cetăţenilor UE, atât cuplurilor căsătorite, cât şi celor din parteneriate înregistrate legal şi să evite orice fel de discriminare, inclusiv pe baza orientării sexuale. " 

Terorism şi crima organizată

        Imperativul protejării cetăţenilor împotriva terorismului şi a crimei organizate ar trebui să fie sprijinit prin instrumente care să le permită inclusiv dreptul de a contesta orice reguli de securitate disproporţionate sau neclare sau aplicarea incorectă a acestora, au susţinut deputaţii europeni. Apărarea şi promovarea drepturilor victimelor terorismului şi oferirea de compensaţii economice acestora ar trebui să fie o prioritate.

Imigraţie şi azil: către o mai eficientă repartizarea sarcinilor

        Parlamentul  solicită o evaluare a capacităţilor statelor membre de a primi solicitanţi de azil, crearea unui "sistem de solidaritate obligatorie şi irevocabilă" între acestea, precum şi stabilirea unei mai bune cooperări cu statele terţe, în special cu cele care se află în vecinătatea UE.

        Deputaţii subliniază importanţa accesului migranţilor în justiţie, la locuinţe, educaţie şi servicii de sănătate şi condamnă respingerea şi expulzările colective către ţări în care drepturile omului nu sunt respectate. Ei solicită Comisiei propuneri practice de acţiuni eficace împotriva abuzurilor care afectează procedurile de azil.

Consolidarea drepturilor deţinuţilor în UE

        Parlamentul consideră că trebuie stabilite standarde minime privind condiţiile de detenţie şi un ansamblu comun de drepturi ale deţinuţilor din UE, inclusiv reguli privind compensaţii pentru persoane reţinute sau condamnate pe nedrept. De asemenea, fonduri europene ar trebui alocate pentru construcţia unor noi facilităţi de detenţie în statele care se confruntă cu suprapopularea în penitenciare.

        În plus, ar trebui elaborată o legislaţie pentru facilitarea transferului procedurilor penale între statele membre şi rezolvarea conflictelor de jurisdicţie dintre statele membre UE, şi ar trebui creat un instrument juridic cuprinzător de colectare şi admisibilitate a probelor în procedurile penale în cazuri transfrontaliere.

Protecţia datelor cu caracter personal

        Parlamentul subliniază necesitatea unor limite mai clare şi mai restrictive pentru schimburile de informaţii între statele membre, precum şi pentru folosirea unor registre comune de date ale UE. Deputaţii consideră că registre de mari dimensiuni la nivelul UE pot deveni ineficiente, crescând totodată, pericolul de scurgeri de informaţii şi corupţie.

Legislaţia privind contractele europene

        Deputaţii solicită Comisiei să îşi intensifice activitatea privind dreptul contractual european, precum şi adoptarea unui cadru comun de referinţă politic care să permită părţilor contractante, să aleagă în mod liber dreptul contractual european care se aplică tranzacţiei.

Tribunal European pentru infracţiuni cibernetice

        Într-un considerent al rezoluţiei adoptate, deputaţii subliniază creşterea semnificativă a infracţiunilor cibernetice, de exemplul furtul de identitate şi solicită elaborarea, împreună cu furnizorii de servicii de internet a unei strategii de combatere a acestora. Examinarea posibilităţii înfiinţării unui Tribunal European pentru infracţiuni cibernetice este necesară, se arată în rezoluţia PE.

Rezoluţia a fost adoptată cu 487 de voturi pentru, 122 împotrivă şi 49 de abţineri.

Raportori: Juan Fernando López Aguilar (S&D, Spania), Carlo Casini (EPP, Italia), Luigi Berlinguer (S&D, Italia)
Procedură: rezoluţie PE
Dezbatere: marţi, 24 noiembrie 2009, 16.00h
Vot: miercuri, 25 noiembrie 2009

Mai multe informaţii:
Stockholm programme: MEPs seek balance between liberty and security - Comunicat de presă după şedinţa comună a comisiilor LIBE, JURI şi AFCO (EN)

Textul adoptat va fi disponibil aici (selectaţi 25 noiembrie 2009)

Juan Fernando LÓPEZ AGUILAR,  Carlo CASINI, Luigi BERLINGUER - Profilul  raportorilor

Contact:
Madalina MIHALACHE
Parlamentul European
Biroul de Informare din Romania
E-mail: redactia-RO@europarl.europa.eu
Tel: BUC: (40-21) 405 0880
       STR: (33-3) 881 64044 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...