RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Aplicație pentru telefoanele inteligente împotriva speciilor invazive

Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene (CCC) a lansat vineri, 24 februarie, o aplicatie dezvoltată pentru telefoanele inteligente, având ca scop să ajute cetățeni în a identifica și face schimb de informații cu privire la 37 de specii de floră și faună străine în Europa. Aplicația „Specii străine invazive  în Europa” conține informații detaliate și fotografii ale acestor animale și plante, este gratuită și poate fi descărcată pentru sistemele de operare Android și iOS.

Tibor Navracsics, comisarul european pentru educație, cultură, tineret și sport, responsabil pentru CCC, a declarat: "Frumusețea acestei aplicații este că transformă utilizatorii săi în oameni de știință în civil, ajutând astfel la monitorizarea acestor specii care pun în pericol biodiversitatea Europei. Informațiile colectate cu ajutorul aplicației vor spori cunoștințele pe care le avem deja despre aceste specii. Astfel, vom crește gradul de conștientizare de către populație a problemelor care au drept cauză speciile invazive străine.”

Aplicația le permite cetățenilor să folosească sistemul de poziționare geografică și aparatele de fotografiat de pe telefoanele mobile la reperarea acestor specii. Prin trimiterea unei fotografii și a locului în care a fost realizată, prin intermediul noii aplicații, utilizatorii contribuie la elaborarea unei hărți a speciilor invazive și a zonelor în care apar acestea, colaborând astfel la realizarea unei Rețele europene de informații despre speciile străine.

Printre cele 37 de specii invazive străine se numără, de exemplu:

- veverița gri americană, care poate fi purtătoarea unui virus letal pentru veverițele roșcate autohtone;

- ratonul, care poartă unele boli ce afectează atât oamenii, cât și animalele sălbatice sau domestice; sau

- racii de apă dulce nord-americani, care sunt purtătorii unei ciuperci letale pentru speciile similare autohtone.

Persoane de contact pentru presă:

Nathalie Vandystadt - Tel .: +32 229 67083,

Joseph Waldstein - Tel .: +32 229.. 56184

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Anunț de presă

Pagina dedicată speciilor străine invazive

Pagina aplicației "Specii străine invazive în Europa"

Rețeaua europeană de informații asupra speciilor străine

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...