RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Declarația comisarului european Corina Crețu referitoare la prezentarea Cărții albe privind viitorul Europei

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a lansat astăzi, în dezbatere publică, Cartea albă privind viitorul Europei, reprezentând contribuția Comisiei Europene la Summit-ul de la Roma din 25 martie 2017, când vom sărbători cea de-a 60-a aniversare a Uniunii Europene.

Vorbim despre decenii de pace și despre o Uniune extinsă care cuprinde 500 de milioane de cetățeni ce trăiesc în libertate într-una dintre cele mai prospere economii din lume. Ne dorim ca acest moment să fie însă și un moment al lansării UE27. Astfel, Cartea albă stabilește principalele provocări și oportunități pentru Europa în deceniul următor, oferind totodată cinci scenarii posibile pentru modul în care Uniunea Europeană formată din 27 de state membre ar putea evolua până în anul 2025, în funcție de modul în care Europa va alege să răspundă provocărilor cu care ne confruntăm.

Așa cum spunea și Președintele Juncker, astăzi Europa nu își poate permite să obosească. Trebuie să profităm pro-activ de oportunitățile care apar. Viitorul Europei nu trebuie să devină ostaticul campaniilor electorale. Trebuie să continuăm, dar și să ascultăm vocea cetățenilor noștri înainte de a ne pronunța asupra viitorului UE27. Suntem obligați să facem acest lucru. Cele cinci scenarii prezentate astăzi țin cont de provocările care afectează viața milioanelor de europeni: globalizarea, populismul, inegalitățile sociale, migrația și terorismul. Toate cele cinci scenarii trebuie discutate pentru a vedea împreună care este calea cea mai bună de urmat.

Prioritatea noastră, a Comisiei Europene, este menținerea unității familiei celor 27 de state membre, indiferent de scenariul care va întruni consensul statelor membre în lunile și anii următori.

În ceea ce privește România, alături de celelalte state membre, țara noastră are această oportunitate extraordinară de a fi implicată, pentru prima dată în istoria ei de stat membru UE, în acest proces al reformării Uniunii Europene cu 27 de state membre, care trebuie să își stabilească acum viziunea în funcție de așteptările cetățenilor, pe de o parte, și de voința politică a statelor membre, pe de altă parte.

Salut angajamentul României de a fi un partener activ, în nucleul de bază al Uniunii Europene prezente și viitoare.

În calitatea mea de comisar european, voi participa la dezbaterea publică pe această temă din toate statele membre și implicit din România, cu membrii parlamentului național, cu reprezentanții executivului, cu societatea civilă și, mai ales, cu cetățenii, astfel încât vocea românilor să fie auzită și, împreună, să construim un viitor comun, mai bun."

Comunicat de presă referitor la prezentarea Cartei albe privind viitorul Europei

Cartea albă privind viitorul Europei

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...