RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisarul european Corina Crețu s-a întâlnit la Bruxelles cu ministrul Cercetării şi Inovării, Şerban-Constantin Valeca

Comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu, a avut o întâlnire la Bruxelles cu ministrul Cercetării şi Inovării din România, Şerban-Constantin Valeca. Cei doi au discutat despre stadiul implementării proiectelor cu fonduri europene în domeniul cercetării şi inovării din România. 

În cadrul întâlnirii, înaltul oficial european a salutat alocarea a 60% din Programul Operaţional Competitivitate către cercetare şi faptul că, în cadrul Axei Prioritare 1 ,,Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor", rata de contractare a proiectelor pentru perioada 2014-2020 este de 60%. Totodată, Corina Creţu a amintit faptul că toate cererile de plată pentru acest domeniu vor putea fi rambursate de către Comisie doar după ce autorităţile de management şi control vor fi desemnate la nivel naţional.

Comisarul european a subliniat necesitatea monitorizării atente a implementării proiectelor majore strategice:

,,În cazul tuturor proiectelor, mai ales a celor precum ELI-NP de la Măgurele, trebuie să evităm problemele avute în trecut şi să asigurăm o utilizare cât mai eficientă a fondurilor disponibile. Comisia Europeană este pregătită să ofere asistenţă tehnică autorităţilor naţionale."

În cadrul discuţiilor, ministrul Cercetării şi Inovării a prezentat proiectul ALFRED, de cercetare fundamentală,  subliniind că acesta reprezintă o prioritate pentru Guvernul României.

De asemenea, cu ocazia întâlnirii s-a discutat şi pe tema salarizării cercetătorilor români.

"Comisia Europeană, şi eu, personal, am tratat cu maximă atenție această problemă şi mă bucur că s-a găsit o soluție pentru a facilita participarea tuturor cercetătorilor din UE la proiectele de cercetare Orizont 2020", a menţionat comisarul european Corina Creţu.

 

Context

Fondul European de Dezvoltare Regională sprijină cu aproximativ 800 de milioane de euro cercetarea românească, prin Programul Operațional Competitivitate.

• ELI-NP este un proiect pan-european în care România găzduieşte componenta cercetării fundamentale în domeniul fizicii nucleare, cu o contribuție totală a Fondului European de Dezvoltare Regională de 257 de milioane de euro, din care aproape 117 milioane de euro în perioada 2007-2013 și 140 milioane de euro între 2014 și 2020;

• ALFRED este un proiect de cercetare fundamentală ce are ca scop să dovedească viabilitatea reactoarelor rapide cu plumb, ca sursă sustenabilă de energie. Bugetul necesar pentru construirea ALFRED este estimat la un miliard de euro. Incluzând toate activitățile de sprijin și infrastructura, bugetul total va fi de aproximativ 1,7 miliarde euro.

Informații suplimentare

Portalul de date deschise al Fondurilor structurale şi de investiţii

Twitter: @EU_Regional@CorinaCretuEU#ESIFunds

Mai multe detalii:

Ioana Rus
Membru de Cabinet
ioana.rus@ec.europa.eu
+32 2 229 56 949

 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...