RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

O Europă ce apără și protejează

Securitatea și apărarea sunt în centrul preocupărilor exprimate de cetățenii europeni. Pentru a răspunde acestora, Comisia Europeană a prezentat miercuri, 7 iunie, un document de reflecție asupra viitorului politicii de apărare, precum și propuneri concrete privind un Fond european în acest domeniu. 

Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate și vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat: "Avansăm rapid în domeniul securității în Uniunea Europeană, Comisia sprijinind și suplimentând angajamentul luat de statele membre. Documentul de reflecție reprezintă contribuția Comisiei la dezbaterea privind viitorul Uniunii noastre în acest domeniu, motivat de necesitatea exprimată de cetățeni noștri pentru o apărare mai eficace și integrată."

Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil pentru locuri de muncă, creștere economică, investiții și competitivitate, a adăugat: "Fondul va funcționa drept catalizator pentru o industrie europeană de apărare puternică, care dezvoltă tehnologii și echipamente de vârf, perfect interoperabile. Statele membre vor rămâne cele ce decid în domeniu, vor avea mai multe beneficii pentru fondurile investite și, la final, își vor maximiza gradul de influență."

Documentul de reflecție prezintă trei scenarii având ca scop consolidarea securității tuturor europenilor și îmbunătățirea capacităților europene de apărare până în anul 2025.

Fondul european de apărare este o inițiativă ambițioasă și novatoare, vizând a încuraja cooperarea în domeniul cercetării, dezvoltării și, nu în ultimul rând, achizițiilor în ce privește tehnologiile și produsele din domeniul apărării. El va mobiliza, pe termen mediu, 5,5 miliarde de euro pe an, prin coordonarea, consolidarea și amplificarea investițiilor transnaționale.

 Persoane de contact pentru presă:

Natasha Bertaud – Tél.: +32 229 67456

Lucía Caudet – Tél.: + 32 229 56182

Maja Kocijancic – Tél.: +32 229 86570

Pagini utile

Anunț de presă

Comunicat de presă integral despre lansarea dezbaterii privind trecerea la o Uniune a securității și apărării

Comunicat de presă integral despre Fondul european de apărare

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...