RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Tabloul de bord indică creşterea puternică a ajutorului ca reacţie la criza financiară, dar fără afectarea pieţei unice

         Cel mai recent tablou de bord al Comisiei Europene privind ajutoarele de stat arată că criza financiară a înmulţit volumul total al ajutorului de la 66,5 miliarde EUR sau 0,52% din PIB-ul UE-27 în 2007 la 279,6 miliarde EUR sau 2,2% din PIB în 2008. Excluzând măsurile de criză, valoarea totală a ajutorului în 2008 a fost de 67,4 miliarde EUR sau 0,54% din PIB. Măsurile coordonate adoptate în timp util de statele membre şi de Comisie au contribuit la menţinerea stabilităţii financiare. Politica privind ajutoarele de stat Comisiei Europene a fost unul dintre factorii-cheie prin care s-a asigurat că acest proces de redresare – în general reuşit – a fost realizat într-un mod coordonat. Comisia a autorizat punerea în aplicare rapidă a unor măsuri de sprijin fără precedent, dar, în acelaşi timp, a protejat piaţa unică împotriva unor denaturări disproporţionate ale concurenţei. Ajutorul fără legătură cu criza a rămas în general stabil şi orientat spre obiective de interes comun.

      Comisarul european pentru concurenţă, dna Neelie Kroes, a declarat: „În ultimele 14 luni, măsuri de ajutor fără precedent au permis Europei să stabilizeze pieţele financiare şi să contribuie la deschiderea drumului către redresare. Prin verificarea rapidă a acestui ajutor, precum şi prin controlul strict al utilizării acestuia, ne-am asigurat că ajutorul de stat este o componentă a soluţiei pentru criză. Am intrat acum faza de restructurare a sistemului bancar, primele decizii importante fiind deja adoptate - de exemplu cu privire la KBC, ING, Lloyds, Fortis şi Commerzbank. În 2009 am autorizat, de asemenea, un ajutor suplimentar pentru economia reală în vederea compensării efectelor crizei creditelor. Apreciez foarte mult faptul că statele membre, în ciuda vremurilor dificile, au menţinut disciplina în domeniul ajutorului de stat şi au continuat eforturile lor de redirecţionare a ajutorului către obiective orizontale de interes comun, cum ar fi cercetarea. Ajutorul de stat direcţionat în mod adecvat ar trebui să ne fie de folos, în continuare, pe drumul către redresarea economiei.”

Ajutor pentru depăşirea crizei financiare

      Acţiunea coordonată a statelor membre şi a Comisiei şi introducerea unor norme specifice pentru situaţia de criză au permis punerea în aplicare rapidă a unor scheme de ajutor şi măsuri ad-hoc care să nu submineze concurenţa echitabilă în cadrul UE.
Totalul fondurilor anti-criză puse la dispoziţie de statele membre şi aprobate de Comisie în 2008 a fost de 3 361 miliarde EUR. Valoarea nominală a fondurilor anti-criză angajate efectiv de statele membre în 2008 a fost mult mai redusă şi s-a ridicat la 958 miliarde EUR. Elementul de ajutor de stat din această sumă este estimat la 212,2 miliarde EUR sau 1,7% din PIB-ul UE-27. Elementul de ajutor este semnificativ mai mic decât valoarea nominală, în special datorită faptului că elementul de ajutor al garanţiilor de stat constituie, în mod normal, numai o mică parte din sumele garantate. De asemenea, cheltuielile bugetare efective se materializează numai atunci când o garanţie de stat este efectiv executată.

Statele membre continuă efortul de redirecţionare a ajutorului către obiective orizontale

      În afara măsurilor financiare anti-criză, statele membre şi-au continuat în mod corespunzător eforturile de redirecţionare a ajutorului către obiective orizontale de interes comun. Aproximativ 88% din ajutorul pentru industrie şi servicii este acum direcţionat către obiective orizontale de interes comun, în timp ce ajutorul pentru salvare şi restructurare fără legătură cu criza a scăzut. În special, Comisia observă o mai mare concentrare pe ajutorul regional şi ajutorul pentru cercetare, dezvoltare şi inovare care, la rândul său, se estimează că va favoriza creşterea locurilor de muncă în viitor.

Simplificare şi flexibilitate

      Reformele din Planul de acţiune privind ajutoarele de stat 2005-2008 (a se vedea IP/05/680) continuă să dea rezultate. Noile exceptări de la controlul ex-ante al Comisiei, fie prin regulamentul de minimis (a se vedea IP/06/1765), fie prin recent adoptatul regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare (a se vedea IP/08/1110), înseamnă o reducere a sarcinii administrative fără a afecta condiţiile echitabile de concurenţă. În ceea ce priveşte volumul ajutorului, aproximativ 19% din ajutor este acordat prin exceptări pe categorii. În plus, un alt segment de 76% al ajutorului de stat este evaluat de Comisie în cadrul schemelor de ajutor. Astfel de scheme sau programe, odată aprobate de Comisie, permit statelor membre să acorde ajutoare pentru un număr mare de beneficiari, fără a fi necesară o  analiză suplimentară din partea Comisiei. Măsurile supuse evaluării individuale la nivelul beneficiarului reprezintă numai 5% din totalul ajutorului. Acest lucru oferă statelor membre un nivel ridicat de flexibilitate, în timp ce criteriile de compatibilitate salvgardează piaţa unică.

Punerea în aplicare

      Tabloul de bord indică progresele suplimentare în materie de recuperare a ajutoarelor ilegale şi incompatibile. La sfârşitul lunii iunie 2009 fuseseră recuperate efectiv 9,4 miliarde EUR. Numai 9% din ajutorul ilegal nu este încă recuperat, ceea ce înseamnă că 91% din valoarea totală a ajutorului ilegal şi incompatibil a fost efectiv rambursat de către beneficiarii în cauză, comparativ cu numai 25% la sfârşitul anului 2004. Pagini Utile
  • Tabloul de bord, împreună cu anexa sa „Fapte şi cifre privind ajutorul de stat în cadrul statelor membre UE”, precum şi un set detaliat de tabele şi indicatori statistici pentru toate statele membre

http://ec.europa.eu/comm/competition/state_aid/studies_reports/studies_reports.html

A se vedea şi MEMO/09/540.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...