RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Investiții de 50 milioane euro pentru construirea unei noi conducte de gaze în România

Banca Europeană de Investiții(link is external) (BEI) a acordat un împrumut de 50 milioane euro, garantat prin Planul Juncker, companiei Transgaz(link is external)Căutați traducerile disponibile pentru linkul precedentEN•••, pentru a finanța construirea unei noi conducte de gaze în România. Aceasta, cu o lungime de 478 kilometri, va avea ca extremități localitățile Podișor și Recaș. Acordul de împrumut a fost posibil datorită sprijinului oferit de Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), pilonul central al Planului de investiții pentru Europa. Proiectul demonstrează modul în care Planul Juncker sprijină obiective strategice de mai mare amploare, dincolo de promovarea creării de noi locuri de muncă și a creșterii economice. Este un proiect de importanță majoră pentru promovarea integrării pieței energetice europene și a securității energetice în România și în întreaga regiune.

Vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil pentru euro și dialog social, stabilitate financiară, servicii financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat: "Datorită sprijinului oferit de Planul Juncker, Banca Europeană de Investiții acordă o finanțare de 50 de milioane de euro companiei Transgaz pentru construcția unei conducte de gaze de 478 kilometri, parte a infrastructurii care leagă Bulgaria de Austria, trecând prin România și Ungaria. Acest proiect transfrontalier va duce la creșterea competitivității, acest lucru fiind în beneficiul consumatorilor. De asemenea va duce la crearea de mii de locuri de muncă în regiune, principalul obiectiv al Planului Juncker. Combinarea finanțării FEIS cu alocarea de fonduri prin Facilitatea de interconectare a Europei (MIE) a ajutat la demararea acestui proiect. Încurajez și pe alți promotori de proiecte să analizeze posibilitatea de a combina sursele de finanțare pentru planurile lor de investiții."

Potrivit datelor pentru luna octombrie 2017, se așteaptă ca Planul de investiții să mobilizeze fonduri în valoare de 240,9 miliarde euro în întreaga Europă și de aproape un  miliard în România. Circa 21% din aceste investiții sunt realízate în sectorul energetic.

Mai multe informații despre alte proiecte, dar și despre ultimele realizări prin Planul de Investiții, puteți găsi în platforma online.

Persoane de contact pentru presă:

Annika Breidthardt – Tel.: +32 229 56153;

Enda McNamara – Tel.: +32 229 57361

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă al Băncii Europene de Investiții

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...