RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Reciprocitate vize: Canada elimină obligativitatea vizelor pentru români și bulgari începând cu 1 decembrie

Comisia Europeană salută decizia așteptată a Canadei, de a elimina obligativitatea vizelor pentru cetățenii români și bulgari începând cu data de 1 decembrie. Decizia este rezultatul unor intense eforturi diplomatice și a negocierilor continue la nivel politic și tehnic între UE, Canada și cele 2 state membre, România și Bulgaria.

30/11/2017

Comisarul pentru migrație, cetățenie și afaceri interne Dimitris Avramopoulos a declarat: "Mâine este o zi importantă pentru toți cetățenii români și bulgari, care vor putea de acum să călătorească fără vize în Canada. Decizia este o dovadă a faptului că eforturile noastre diplomatice și perseverența în negocierile cu partenerii canadieni dau rezultate. Vreau să le mulțumesc tuturor părților implicate – României, Bulgariei și, ce este mai important, Canadei – pentru eforturile susținute și angajamentul desăvârșit în vederea obținerii acestora. Atingerea unui nivel de reciprocitate totală în materie de vize pentru toți cetățenii UE este prioritatea noastră și vom continua să depunem toate eforturile, împreună cu statele membre și cu partenerii externi, pentru a avea rezultate concrete, așa cum este cazul acum."

"Sunt vești deosebit de bune pentru cetățenii români și bulgari: începând de vinerea asta, vor putea călători în Canada fără a mai fi nevoie să se complice cu obținerea unei vize. E un exemplu de colaborare extrem de bună între România, Bulgaria, UE și Canada", a adăugat comisarul european pentru politică regională Corina Crețu.

"Mă bucură această decizie, ea reprezintă un semnal puternic pentru cetățenii români și bulgari, precum și pentru restul lumii, că Europa este unită și determinată și că nu există în cadrul ei cetățeni de rangul doi", a declarat la rândul său comisarul european pentru economia și societatea digitale Mariya Gabriel.

După discuțiile cu Canada, într-un climat de cooperare, în ceea ce privește călătoriile în condiții de reciprocitate și fără obligația de a avea vize, cerințele obligatorii pentru anumite categorii de cetățeni români și bulgari au fost eliminate începând cu 1 mai 2017. Decizia de mâine, un alt rezultat pozitiv al eforturilor Comisiei de a facilita călătoriile fără vize pentru toți cetățenii săi, va duce la eliminarea în totalitate a cerințelor care mai sunt încă în vigoare privind sejururile de scurtă durată.

Pentru mai multe informații privind reciprocitatea vizelor vă rugăm să consultați cel mai recent comunicat de presă și fișa cu întrebări și răspunsuri, disponibile online.

Persoane de contact pentru presă:

Tove Ernst – Tel.: +32 229 86764

Kasia Kolanko – Tel.: +32 229 63444

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...