RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Asistență macrofinanciară de 1 miliard euro pentru Ucraina

Un nou program de asistență macrofinanciară (AMF) pentru Ucraina, în valoare de până la 1 miliard de euro, propus de Comisia Europeană vineri, 9 martie, urmărește să valorifice progresele înregistrate în sprijinirea stabilizării economice și a reformelor structurale în cadrul celor trei AMF-uri anterioare.

Vicepreședintele Valdis Dombrovskis, responsabil cu moneda euro și dialogul social, stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat: „Propunerea privind cel de-al patrulea program de asistență macrofinanciară, în valoare de 1 miliard de euro, demonstrează angajamentul Uniunii Europene de a fi alături de poporul ucrainean. Această solidaritate trebuie să meargă mână în mână cu un angajament continuu din partea autorităților ucrainene privind implementarea unui program ambițios de reforme care să asigure stabilitatea și prosperitatea acestei țări. Ne bazăm pe Parlamentul European și pe statele membre pentru sprijinul lor în realizarea acestui important program.”

Propunerea  vine în urma unei cereri a autorităților ucrainene și a unor discuții directe între președintele Jean-Claude Juncker și președintele Ucrainei Petro Poroșenko. Toate plățile din cadrul programului propus, inclusiv prima, ar urma să fie condiționate de implementarea unor măsuri de reformă menite să remedieze vulnerabilitățile identificate în economia ucraineană. Stabilite printr-un memorandum de înțelegere, acestea ar urma să țină cont de măsurile încă neimplementate din precedentul program AMF și să includă acțiuni de intensificare a luptei împotriva corupției.

Etape următoare

Propunerea Comisiei privind un al patrulea program AMF pentru Ucraina va parcuge o procedură legislativă ordinară, ea fiind supusă aprobării Parlamentului European și Consiliului UE.

Context

Operațiunile de asistență macrofinanciară (AMF) fac parte dintr-un angajament mai amplu al UE cu țările vecine și sunt concepute ca instrument excepțional de reacție la criză al UE. Ele sunt disponibile pentru țările din vecinătatea Uniunii Europene care se confruntă cu dificultăți grave la nivelul balanței de plăți.

Uniunea Europeană a angajat până în prezent 12,8 miliarde de euro pentru sprijinirea procesului de reformă din Ucraina, inclusiv 2,8 miliarde de euro în cadrul a trei programe de asistență macrofinanciară, de la debutul crizei în 2014.

Pe lângă asistența macrofinanciară, Uniunea sprijină Ucraina printr-o serie de alte instrumente, cum ar fi ajutorul umanitar, sprijinul bugetar, programe tematice, precum și asistență tehnică și mecanisme mixte pentru sprijinirea investițiilor.

Persoane de contact pentru presă:

Johannes BAHRKE (+32 2 295 86 15)

Enda MCNAMARA (+32 2 296 49 76)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile

Comunicat de presă integral

Asistența macrofinanciară

Asistență macrofinanciară pentru Ucraina

Relațiile UE-Ucraina

Site-ul web al Delegației UE în Ucraina

Informații privind operațiunile AMF, inclusiv rapoarte anuale

Site-ul web al relațiilor UE cu investitorii

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...