RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

„Europa ta, părerea ta!” 2018: idei-sursă de inspirație în căutarea unității în diversitatea culturală europeană

Tinerii europeni, printre care și elevi ai Colegiului Tehnic Decebal din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, afirmă că existența mai multor oportunități de învățare a limbilor străine prin călătorii și prin vizitarea unor situri culturale europene mai accesibile, precum și păstrarea culturii noastre prin gastronomia și artizanatul cu specific național pot constitui surse de inspirație, în încercarea de a descoperi diferite culturi și de a dobândi o mai bună înțelegere a patrimoniului nostru cultural comun. Aceste recomandări, adresate factorilor de decizie din UE, au fost sugerate de 99 de elevi din toată Europa, care au luat parte la ediția din 2018 a manifestării anuale „Europa ta, părerea ta!” (YEYS). Organizată de Comitetul Economic și Social European (CESE), manifestarea a avut loc la Bruxelles, pentru al nouălea an consecutiv.

Idei câștigătoare pentru cultura europeană

În perioada 15-16 martie, CESE a primit vizita unor elevi din 33 de licee din cele 28 de state membre ale UE și din 5 țări candidate. Întrucât 2018 este Anul european al patrimoniului cultural, YEYS s-a concentrat și pe domeniul culturii, alegând tema "Unită în diversitate: un viitor mai tânăr pentru cultura europeană".

Vicepreședintele CESE, dl Gonçalo Lobo Xavier, a subliniat că este important să îi ascultăm pe tineri și să ținem seama de ideile lor. „Acest proiect de excepție, numit Europa, le aparține tuturor, este creat de fiecare în parte și fiecare are un cuvânt de spus. Tocmai de aceea sunteți aici”, a afirmat dl Lobo Xavier în discursul său de bun-venit adresat elevilor participanți la YEYS.  

Pe parcursul unor intense dezbateri și în cadrul atelierelor, elevii au discutat despre modalitățile de a păstra patrimoniul cultural european și de a-l face mai atractiv pentru tinerii europeni. Printre ideile vehiculate s-au numărat și aspecte îndelung dezbătute în Europa, precum egalitatea, securitatea și integrarea, care ar putea fi îmbunătățite prin activități culturale. Dintre cele 10 recomandări concrete adresate factorilor de decizie din UE, au fost selectate, prin vot, cele mai atractive trei propuneri, și anume:

  1. Posibilitatea de a descoperi alte culturi prin călătorii. Acest proiect propune crearea unui program special de schimburi, în cadrul căruia elevii ar urma cursuri de limbă, ar locui la familii-gazdă și ar învăța despre alte culturi. „Dacă te duci și vezi alte culturi, ajungi să le apreciezi mult mai mult și să fii mândru că ești european”, a explicat un elev din Cipru, care a prezentat această recomandare.

  2. Păstrarea culturii, învățând din experiența trecutului și utilizând-o pentru a construi viitorul.Această recomandare urmărește să creeze o casă a gastronomiei Uniunii Europene, în fiecare stat membru. „Atunci când comanzi un fel de mâncare cu specific național, să primești și o notă cu explicații despre istoria felului de mâncare respectiv, ceea ce ar contribui la o mai mare toleranță între națiuni”, a afirmat un delegat din Slovenia. Pe lângă aceasta, un grup de elevi a propus crearea unui program de sprijin pentru micile magazine tradiționale de artizanat, pentru a păstra cultura populară tradițională.

  3. Experimentând prin cultură. Obiectivul acestui proiect este de ne a aduce cultura și patrimoniul cultural mai aproape, organizând festivaluri tematice itinerante și evitând concentrarea muzeelor în orașele mari. „Este un ideal către care ar trebui să tindem, căci astfel vom deveni mai bogați. Este mult mai interesantă deschiderea către alte culturi. Însă nu sunt convins că, în prezent, cultura europeană este concretă și accesibilă”, a afirmat un delegat din Franța.

Cultura – inima Europei

Adolescenții europeni au avut șansa de a discuta despre importanța păstrării și promovării patrimoniului nostru cultural cu membri ai CESE, experți și artiști.

„Nu putem construi Europa dacă nu vom acorda culturii și patrimoniului nostru cultural un loc mai important. Pentru o perioadă de timp mult prea îndelungată, Europa a fost construită cu precădere prin economie, finanțe și piața unică”, a afirmat Sneška Quaedvlieg-Mihailović, secretar general al organizației Europa Nostra, care se ocupă cu protecția patrimoniului cultural și natural în Europa. „Acestea sunt instrumente deosebit de importante pentru apropierea dintre economiile și societățile noastre. Dar ce anume reprezintă inima și sufletul Europei? Cultura și patrimoniul cultural”, a adăugat ea.

Dna Quaedvlieg-Mihailović a subliniat și faptul că, dacă Europa are un patrimoniu cultural comun, cetățenii săi au o responsabilitate comună: de a păstra acest patrimoniu.

La rândul său, președintele CESE, dl. Georges Dassis, a subliniat că mulți europeni duc acum o viață privilegiată, deși acest lucru nu s-a întâmplat pretutindeni și oricând în Europa. „Este deosebit de important ca tinerii să fie încurajați să își asume responsabilitatea de a se informa despre ceea ce s-a realizat, dar și de a găsi căi de îmbunătățire a acestor realizări. Trebuie să lucrăm împreună și în special cu voi, tinerii, pentru că, fără voi, nimic nu se va întâmpla”, a afirmat dl. Dassis.

CESE se va asigura că aceste trei propuneri, care au cele mai multe voturi, se vor regăsi în recomandările formulate de Comitet la adresa factorilor de decizie de la nivelul UE. În plus, secretarul general al organizației Europa Nostra, dna Quaedvlieg-Mihailović, s-a declarat interesată de prezentarea acestor recomandări în cadrul Summitului Patrimoniului Cultural European, care va avea loc în această vară, la Berlin.

Context

În fiecare an, CESE selectează în mod aleatoriu 33 de școli – câte una din fiecare stat membru sau țară candidată – și le invită să participe la această inițiativă pentru tineret, unică în felul ei. Pentru că YEYS este din ce în ce mai populară, dl. vicepreședinte Lobo Xavier a sugerat crearea unei rețele a elevilor și profesorilor care participă sau au participat la inițiativă.

Comitetul Economic și Social European asigură reprezentarea diferitelor componente cu caracter economic și social ale societății civile organizate. Este un organ instituțional consultativ, instituit prin Tratatul de la Roma din 1957. Rolul său consultativ le permite membrilor Comitetului, deci și organizațiilor pe care aceștia le reprezintă, să participe la procesul de luare a deciziilor la nivelul UE. Comitetul are 350 de membri din toate statele membre, care sunt numiţi de Consiliul Uniunii Europene.

 

Persoane de contact:

Aikaterini Serifi

Unitatea de presă a CESE

tel.: + 32 (0)2 546 91 75; mobil: + 32 (0) 473 72 29 99

aikaterini.serifi@eesc.europa.eu

 

Pagini utile

Mai multe informații despre YEYS

VIDEO: Ce impact pozitiv are acțiunea CESE

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...