RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Stagii de pregătire

        Curtea de Justiţie a Uniunii Europene oferă în fiecare an un număr limitat de stagii remunerate, cu o durată maximă de cinci luni. Stagiile se efectuează în principal la Direcţia cercetare şi documentare, la Serviciul presă şi informare, la Direcţia generală de traducere şi la Direcţia de interpretare (în ceea ce priveşte stagiile la Direcţia de interpretare, a se vedea mai jos).

Există două perioade de stagiu:
- de la 1 martie la 31 iulie (formularul trebuie trimis înainte de 1 octombrie);
- de la 1 octombrie la 28 februarie (formularul trebuie trimis înainte de 1 mai).

Se va lua în considerare ca dată a trimiterii data poştei.

        Candidații, titulari ai unei diplome universitare în drept sau în ştiințe politice (cu specializare în drept) sau, pentru stagiile la Direcţia interpretare, ai unei diplome de interpret de conferință, trebuie să imprime, să completeze un formular şi să îl trimită prin poştă la Unitatea resurse umane a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, L-2925 Luxemburg, însoţit de un curriculum vitae detaliat şi de copii ale diplomelor şi/sau ale certificatelor.

Având în vedere natura serviciului, o bună cunoaştere a limbii franceze este de dorit.

        Stagiile la Direcţia de interpretare, cu o durată cuprinsă între 10 şi 12 săptămâni, se adresează în primul rând interpreţilor de conferință aflaţi la început de carieră şi a căror combinaţie lingvistică prezintă interes pentru Direcţia de interpretare. Obiectivul este de a le oferi acestora posibilitatea de a fi îndrumaţi în cursul perfecţionării profesionale, în ceea ce priveşte interpretarea juridică mai ales, care presupune atât pregătirea dosarelor şi efectuarea de cercetări terminologice, cât şi exerciţii practice în „cabină închisă". Este necesară cunoaşterea limbii franceze.

        Vizite de familiarizare: orice interpret de conferinţă, independent sau angajat permanent, care doreşte să asiste „în direct" la o şedință sau să exerseze în „cabină închisă" poate lua legătura cu Direcţia de interpretare, utilizând formularul de contact, cu cel puţin o săptămână înainte. A se avea în vedere faptul că în cursul vacanţelor judecătoreşti nu au loc şedinţe de judecată.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...