RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Frontiere mai sigure, prin îmbunătățirea sistemului de informații privind vizele

O serie de măsuri, prezentate în 16 mai, de Comisia Europeană, au ca scop îmbunătățirea Sistemului de informații privind vizele (VIS), pentru a face față mai bine provocărilor legate de securitate, migrație și gestionarea frontierelor externe ale UE. Modificările vor permite efectuarea unor verificări mai amănunțite privind antecedentele solicitanților de viză, vor elimina lacunele din sistem și vor asigura interoperabilitate deplină cu alte baze de date de la nivelul UE.

Comisarul pentru migrație, afaceri interne și cetățenie Dimitris Avramopoulos a declarat: „În fiecare an, milioane de resortisanți ai țărilor terțe intră în UE pe baza unei vize, pentru o ședere de scurtă sau de mai lungă durată. Prin îmbunătățirea Sistemului de informații privind vizele, vom elimina lacunele din cadrul sistemelor noastre de informații și vom oferi autorităților responsabile în domeniul vizelor și polițiștilor de frontieră informațiile de care aceștia au nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile în mod corespunzător. Infractorii și potențialii teroriști nu trebuie să poată veni în Europa neobservați. Europa nu este o fortăreață, dar trebuie să știm cine ne trece frontierele. Avem responsabilitatea de a asigura securitatea cetățenilor europeni și de a construi o Europă care îi protejează, fără a împiedica mobilitatea celor care călătoresc către UE cu bună-credință.”

Printre măsurile propuse se numără:

  • efectuarea de verificări de securitate mai amănunțite în toate bazele de date, cum ar fi recent înființatul Sistem de intrare/ieșire (EES), Sistemul de informații Schengen (SIS) și Sistemul european de informații cu privire la cazierele judiciare (ECRIS), prin intermediul unui portal unic de căutare;
  • asigurarea unui schimb îmbunătățit de date și de informații, prin extinderea domeniul de aplicare al VIS, ceea ce va permite polițiștilor de frontieră să afle rapid dacă o viză de lungă ședere sau un permis de ședere utilizat pentru a trece frontierele externe Schengen este valabil și se află în posesia titularului său legitim;
  • eficientizarea procedurilor de returnare, pentru a facilita identificarea și readmisia migranților în situație neregulamentară care nu posedă documente de identitate, sporind astfel eficiența politicii de returnare a UE;
  • consolidarea capacității de urmărire penală și de prevenire a infracțiunilor, în acest scop autoritățile de aplicare a legii și Europol primind acces mai structurat la VIS, pentru a preveni, depista sau ancheta infracțiunile de terorism sau alte infracțiuni grave, în condiții stricte și cu respectarea deplină a normelor UE privind protecția datelor.

Etape următoare

eu-LISA va fi agenția UE responsabilă cu dezvoltarea și gestionarea bazei de date VIS modernizate. Ca element final al politicii UE în domeniul vizelor, Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să își finalizeze procedurile legislative cât mai repede posibil pentru a elimina toate lacunele în materie de informații rămase și a facilita călătoriile către UE pentru vizitatorii legitimi.

Context

Sistemul de informații privind vizele (VIS) este o bază de date a UE care face legătura între polițiștii de frontieră de la frontierele externe ale UE și consulatele statelor membre din întreaga lume.

Politica comună a UE în domeniul vizelor facilitează călătoriile către UE în scop turistic și de afaceri, contribuind la economia și la creșterea UE, precum și la dialogul și conexiunile interculturale. Numai în 2016, au fost eliberate aproape 14 milioane de vize Schengen pentru șederi de scurtă durată (a se vedea cele mai recente statistici privind vizele Schengen).

 Persoane de contact pentru presă:

Natasha BERTAUD (+32 2 296 74 56)

Tove ERNST (+32 2 298 67 64)

Kasia KOLANKO (+ 32 2 296 34 44)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 Pagini utile

Comunicat de presă integral

Fișă informativă – Îmbunătățirea Sistemului de informații privind vizele (VIS)

Fișă informativă – Sistemele de informații ale UE

Propunerea privind noul regulament referitor la Sistemul de informații privind vizele

·        Anexa la propunerea de regulament

·        Document de lucru al serviciilor Comisiei – Evaluarea impactului 

·        Document de lucru al serviciilor Comisiei – Rezumatul evaluării impactului 

Comunicat de presă – Politica UE în domeniul vizelor: Comisia prezintă propuneri pentru o politică în domeniul vizelor mai puternică, mai eficientă și mai sigură

Comunicat de presă – Securitatea Uniunii: Comisia elimină lacunele în materie de informații pentru a-i proteja mai bine pe cetățenii UE

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...