RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Decizii eficiente prin intermediul subsidiarității și proporționalității

Grupul de lucru privind subsidiaritatea, proporționalitatea și scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”, și-a prezentat marți, 10 iulie, raportul final. Acesta oferă răspunsuri la trei întrebări principale: (i) cum pot fi aplicate mai bine principiile subsidiarității și proporționalității în instituțiile UE; (ii) cum poate crește gradul de implicare a autorităților regionale și locale și a parlamentelor naționale în elaborarea și punerea în aplicare a politicilor UE; și (iii) care ar fi domeniile de politică în care competențele ar putea reveni, în timp, la statele membre.

Președintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Îmi doresc ca Uniunea noastră să se axeze mai mult pe lucrurile care contează pentru cetățenii noștri. Acesta este motivul pentru care actuala Comisie s-a străduit să se implice considerabil în chestiunile majore și mai puțin în cele minore. Acesta este motivul pentru care am instituit un Grup de lucru privind subsidiaritatea, proporționalitatea și scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”, pentru a ne asigura că acționăm doar atunci când UE aduce o valoare adăugată. Doresc să îi mulțumesc lui Frans Timmermans și celorlalți membri ai Grupului din partea parlamentelor naționale și din Comitetul Regiunilor pentru acest raport important. Uniunea noastră nu poate fi construită fără participarea activă și egală a autorităților locale, a instituțiilor UE și a tuturor nivelelor de guvernare intermediare. Voi prezenta concluziile în cadrul discursului meu privind starea Uniunii, în luna septembrie. Sper că liderii celorlalte instituții și autoritățile naționale mi se vor alătura în demersul de transpunere a acestor reflecții în centrul activității viitoare a Uniunii noastre.”

Printre recomandările Grupului de lucru se numără:

·        necesitatea unei noi modalități de lucru în materie de subsidiaritate și proporționalitate pentru a permite autorităților locale și regionale, precum și parlamentelor naționale, să contribuie într-un mod mai eficient la elaborarea politicilor UE și a noilor acte legislative;

·        aplicarea în mod flexibil a termenului-limită de 8 săptămâni pentru prezentarea de către parlamentele naționale a avizelor privind proiectele legislative ale UE și posibilitatea extinderii sale la 12 săptămâni;

·        agrearea, de cele trei instituții europene, a unui program multianual specific menit să promoveze aplicarea eficientă a legislației existente și reducerea numărului de inițiative legislative;

·        aplicarea noii abordări în ceea ce privește atât legislația europeană existentă, cât și toate inițiativele politice noi.

Context

Grupul de lucru, instituit de președintele Juncker în noiembrie 2017, este prezidat de prim-vicepreședintele Comisiei Europene Frans Timmermans. El este constituit din trei membri din partea Comitetului Regiunilor - președintele Karl-Heinz Lambertz (Belgia), Michael Scheider (Germania) și François Decoster (Franța) - și din trei membri ce reprezintă parlamentele naționale - Toomas Vitstus (Estonia), Kristian Vigenin (Bulgaria) și Reinhold Loptaka (Austria).

În luna noiembrie, Președinția austriacă a UE va organiza, la Bregenz, o conferință privind subsidiaritatea, care va oferi posibilitatea de a discuta raportul Grupului și de a analiza modul în care se poate da curs recomandărilor sale, din perspectiva discursului privind Starea Uniunii, care va fi prezentat la 12 septembrie 2018.

 Persoane de contact pentru presă:

Natasha BERTAUD (+32 2 296 74 56)

Tim McPHIE (+ 32 2 295 86 02)

Kasia KOLANKO (+ 32 2 296 34 44)

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

 Pagini utile

Comunicat de presă integral

Raportul final al Grupului de lucru

Comunicat de presă: Președintele Juncker creează un grup de lucru pentru scenariul „Mai puțin, dar mai eficient”

Pagina de internet a Grupului de lucru

Discursul privind Starea Uniunii – 2017

Cartea albă privind viitorul Europei

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...