RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Punerea în aplicare a normelor privind studenții și cercetătorii din afara UE

România și alte 16 state membre (Austria, Belgia, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Franța, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Slovenia, Spania și Suedia) au primit joi, 19 iulie, scrisori de punere în întârziere deoarece nu au comunicat normele din legislația națională care transpun în întregime Directiva privind condițiile de intrare, ședere și mobilitate în interiorul UE a resortisanților țărilor terțe în scop de cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au-pair (Directiva 2016/801).

Termenul până la care statele membre trebuiau să își alinieze legislația la directiva menționată și să informeze în acest sens Comisia a fost 23 mai 2018. Statele membre dispun acum de două luni pentru a transpune integral directiva în legislația națională, în caz contrar, Comisia putând să ia în considerare trimiterea de avize motivate.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politici ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în luna iulie includ 146 de scrisori de punere în întârziere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor de stat membru, 14 avize motivate și 16 trimiteri în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Totodată, Comisia închide 80 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații despre procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

 Persoane de contact pentru presă:

Tove Ernst – tel.: +32 229 86764

Markus Lammert - tel.: +32 229 80423

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...