RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

#DiscoverEU: tinerii de 18 ani se pot înscrie pentru călătorii gratuite prin Europa!

Începând cu data de  29 noiembrie, ora 13.00 (România), tinerii de 18 ani se pot înscrie în runda a doua a concursului pentru permisele de călătorie gratuite. Persoanele selectate vor călători prin Europa în vara anului viitor. Termenul-limită pentru înscrieri este marți, 11 decembrie 2018, ora 13.00.

După debutul cu succes al programului, când 15.000 de tineri au avut posibilitatea de a călători și a descoperi Europa, Comisia Europeană a lansat, astăzi, cea de a doua rundă a programului cu 12.000 de tichete de călătorie. Comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics, a declarat: „Este extraordinar să constat că tinerii profită de această nouă oportunitate de a explora culturile și tradițiile europene, de a simți ce înseamnă diversitatea Europei și de a-și face prieteni pe care nu i-ar fi întâlnit altfel. Prima rundă a demonstrat că tinerii dobândesc astfel încredere în sine și competențe cum ar fi luarea de inițiative și cunoașterea altor limbi. Inițiativa DiscoverEU oferă mult mai mult decât o simplă călătorie - ea oferă posibilitatea de a învăța ceva pentru toată viața.”

Cum te poți înscrie

La această rundă se vor putea înscrie toți cetățenii UE născuți între 1 ianuarie 2000 și 31 decembrie 2000.

Tinerii interesați, se pot înscrie pe Portalul european pentru tineret, unde vor trebui să se înregistreze și să își prezinte planurile de călătorie.

Selectarea candidaților și desfășurarea călătoriei

Participanții vor fi selecționați pe baza răspunsurilor lor la un chestionar format din cinci întrebări cu mai multe variante de răspuns, legate de cultura și diversitatea europeană, de inițiativele UE destinate tinerilor și de viitoarele alegeri europene, precum și la o întrebare suplimentară pe o temă legată de cea de-a doua rundă.

Candidații selecționați pot călători în perioada 15 aprilie - 31 octombrie 2019, iar călătoria poate dura între 1 și 30 de zile.

Comisia încurajează în special persoanele cu nevoi speciale sau care se confruntă cu probleme sociale să participe la această rundă. Pentru persoanele cu nevoi speciale, Comisia va pune la dispoziție informații și sfaturi utile și va acoperi costurile necesare pentru asistența specială (de exemplu, o persoană însoțitoare sau un câine-ghid pentru participanții cu deficiențe de vedere).

Câștigătorii pot călători singuri sau cu un grup de până la cinci persoane (toate trebuie să fi împlinit 18 ani). Ca regulă generală, vor călători cu trenul. Cu toate acestea, pentru a se asigura un acces larg pe întregul continent, participanții vor putea să utilizeze și alte mijloace de transport, cum ar fi autobuzul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul, acolo unde este necesar. Acest lucru va garanta faptul că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiunile izolate ale UE vor avea și ei șansa de a participa la această inițiativă.

Peste 450 tichete pentru România

Fiecărui stat membru al UE i s-a alocat un număr de permise de călătorie, pe baza ponderii populației țării sale în raport cu populația totală a Uniunii Europene. Astfel, România va avea disponibile 456 de bilete.

Context

Inițiativa DiscoverEU a fost lansată în iunie 2018, cu un buget de 12 milioane euro. Până în prezent, DiscoverEU a oferit unui număr de peste 15 000 de tineri posibilitatea de a călători prin Europa. Obiectivul său este de a le crea acestora noi oportunități de a explora bogatul patrimoniu cultural al continentului, de a cunoaște alte persoane, de a învăța de la alte culturi și de a simți ce înseamnă să fii european.

Reacțiile participanților sunt pozitive. Pentru mulți dintre ei, a fost prima dată când au călătorit fără părinți sau alți adulți, iar majoritatea au afirmat că au devenit astfel mai independenți. De asemenea, ei consideră că experiența DiscoverEU le-a oferit posibilitatea de a înțelege mai bine alte culturi și istoria Europei și le-a permis totodată să-și îmbunătățească competențele lingvistice. Două treimi dintre ei au declarat că nu și-ar fi putut plăti permisul de călătorie dacă n-ar fi fost DiscoverEU.

În cadrul următorului buget pe termen lung al UE (2021-2027), Comisia Europeană a propus o finanțare de 700 de milioane EUR pentru DiscoverEU prin viitorul program Erasmus. În cazul în care Parlamentul European și Consiliul sunt de acord cu această propunere, alți 1,5 milioane de tineri în vârstă de 18 ani vor putea călători între 2021 și 2027.

 Mai multe informații

Portalul european pentru tineret / rețele sociale: pagina de Facebook „European Youth”(link is external)contul de Twitter „European Youth”(link is external)

Întrebări și răspunsuri legate de cea de-a 2-a rundă a concursului DiscoverEU

 Persoane de contact pentru presă:

Ștefan TURCU – Tel: 0724 232 197

Nathalie VANDYSTADT - Tel: +32 2 296 70 83

Joseph WALDSTEIN - Tel: + 32 2 29 56184

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...