RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Achiziții publice: Comisia îndeamnă 15 state membre să se conformeze normelor privind achizițiile publice și concesiunile

România și alte 15 state membre UE (Bulgaria, Croația, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Finlanda, Germania, Ungaria, Italia, Malta, Țările de Jos, Polonia, România, Suedia și Regatul Unit) au primit joi, 24 ianuarie, scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor în ceea ce privește conformitatea legislației lor naționale cu normele UE privind achizițiile publice și concesiunile.

Noile norme (Directiva 2014/24/UEDirectiva 2014/25/UE și Directiva 2014/23/UE) trebuiau transpuse de statele membre în legislația națională până la 18 aprilie 2016. Scrisorile de astăzi sunt rezultatul unui control de conformitate efectuat de Comisie pentru a vedea dacă normele naționale transpuse sunt conforme cu directivele UE. Aceeași evaluare este efectuată sau va fi efectuată pentru restul statelor membre, unde transpunerea a fost finalizată cu întârzieri importante (a se vedea cazurile prezentate Curții de Justiție a UE). Statele membre au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie; în caz contrar, Comisia poate decide să trimită avize motivate.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în ianuarie, grupate pe domenii de politică, includ 132 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 60 avize motivate și cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 87 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații despre procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Persoane de contact pentru presă:

Lucia Caudet - tel.: +32 229 56182

Victoria von Hammerstein-Gesmold - tel.: +32 229 55040

Întrebări din partea publicului larg:

Europe Direct la numărul de telefon 00 800 67 89 10 11 sau prin email

Pagini utile:

Comunicat de presă integral

Alte proceduri de infringement care vizează România:

Eficiența energetică a clădirilor în România și Croația: Comisia deschide procedurile UE pentru nerespectarea obligației de a asigura afișarea corespunzătoare a certificatelor de performanță energetică pentru clădiri

Indexarea prestațiilor familiale: Comisia deschide o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Austriei

Comisia ia măsuri pentru a se asigura că profesioniștii și furnizorii de servicii pot beneficia pe deplin de piața unică a serviciilor din UE

Deșeuri de echipamente electrice și electronice: Comisia solicită ROMÂNIEI și ESTONIEI să îmbunătățească gestionarea deșeurilor lor electrice și electronice

Libera circulație a lucrătorilor: Comisia solicită ROMÂNIEI, CIPRULUI, FRANȚEI și IRLANDEI să notifice transpunerea integrală a normelor privind drepturile la pensie suplimentară pentru lucrătorii mobili

Vamă: Comisia solicită ROMÂNIEI să își modifice legislația privind datoria vamală

Fiscalitate: Comisia îndeamnă ROMÂNIA să respecte legislația UE în ceea ce privește rambursarea taxelor de înmatriculare a autoturismelor percepute în mod necuvenit

Produse biocide: Comisia solicită ROMÂNIEI să pună integral în aplicare normele UE prin stabilirea taxelor pentru prelucrarea cererilor

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...