RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Tineri traducători: Comisia lansează ediția 2019 a concursului de traduceri pentru școli

Comisia Europeană a anunțat în data de 30 august, cea de-a 13-a ediție a concursului său anual Juvenes Translatores dedicat elevilor din învățământul secundar din întreaga Europă. Începând cu data de 2 septembrie, școlile din toate statele membre ale UE vor putea să se înscrie online, astfel încât elevii lor să poată concura cu alți elevi din întreaga Europă. Anul acesta, adolescenții participanți vor trebui să traducă un text pe tema a ceea ce pot face tinerii pentru a contribui la conturarea viitorului Europei.

Comisarul european Günther H. Oettinger, responsabil pentru buget, resurse umane și traduceri, a declarat: „În Europa, avem șansa de a vorbi și de a ne înțelege în câteva zeci de limbi diferite. Este formidabil să vedem că tinerii apreciază beneficiile pe care le reprezintă stăpânirea limbilor străine și sunt avizi de a învăța mai multe limbi. Îi încurajez să participe la concursul Juvenes Translatores din acest an și să își prezinte competențele lor lingvistice impresionante.”

Participanții vor putea alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (552 de combinații posibile). La ediția de anul trecut a concursului, elevii au utilizat, în total, 154 de combinații lingvistice.

Înscrierea pentru școli - prima etapă a procesului în două etape - este deschisă până la 20 octombrie 2019 la prânz. Formularul de înscriere poate fi completat în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.

În continuare, Comisia Europeană va invita un număr de 751 de școli la următoarea etapă. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European, selecția școlilor fiind efectuată în mod aleatoriu cu ajutorul unui calculator.

Școlile alese trebuie să desemneze apoi între 2 și 5 elevi pentru a participa la concurs. Elevii pot fi de orice naționalitate, însă trebuie să aparțină toți aceluiași grup de vârstă, și anume, să fie născuți în anul 2002.

Concursul va avea loc la 21 noiembrie 2019 și se va desfășura simultan în toate școlile participante. Începând de anul acesta, concursul se va desfășura online.

Câștigătorii — câte unul din fiecare țară — vor fi anunțați până la începutul lunii februarie 2020. Aceștia își vor primi premiile în primăvara anului 2020, în cadrul unei ceremonii speciale organizate la Bruxelles.

Pe parcursul vizitei în capitala Belgiei, elevii vor avea șansa de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Direcția Generală Traduceri din cadrul Comisiei Europene — persoanele care le evaluează traducerile — și de a discuta despre ce înseamnă munca în domeniul lingvistic.

Context

Direcția Generală Traduceri a Comisiei a organizat concursul Juvenes Translatores („tineri traducători” în limba latină) în fiecare an, începând din 2007. Concursul promovează studiul limbilor străine în școli și oferă tinerilor posibilitatea de a avea o primă impresie despre ce înseamnă să fii traducător. El se adresează elevilor de liceu în vârstă de 17 ani și se desfășoară la aceeași dată și în mod simultan în toate școlile selectate din UE.

Concursul i-a inspirat și i-a încurajat pe unii participanți să studieze limbile străine mai departe, la nivel universitar, și să devină traducători profesioniști. Concursul oferă, de asemenea, o oportunitate de a sublinia bogata diversitate lingvistică a Europei. 

Pentru informații suplimentare

Site-ul internet al Juvenes Translatores

Fotografii ale ceremoniei de decernare a premiilor(link is external) și ale câștigătorilor(link is external) ediției din 2019

Urmăriți pe Twitter Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene: @translatores(link is external)

Persoane de contact pentru presă:

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...