RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Solvabilitate II: Comisia solicită ROMÂNIEI să aplice norme modificate privind rezoluția bancară

Comisia a decis la 10 octombrie să trimită României un aviz motivat pentru netranspunerea în legislația națională a Directivei privind ierarhia creditorilor băncilor (Directiva (UE) 2017/2399) care modifică Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (Directiva 2014/59/UE).

Directiva privind ierarhia creditorilor băncilor obligă statele membre să modifice clasificarea în caz de insolvență a instrumentelor de datorie negarantate. Acest lucru va facilita recapitalizarea internă a instrumentelor de datorie de către autoritățile de rezoluție în timpul unei crize, asigurând în același timp un impact minim asupra stabilității financiare și asupra contribuabililor. Statele membre au fost obligate să transpună această directivă în legislația națională și să comunice Comisiei textul măsurilor respective până la 29 decembrie 2018. Până în prezent, România nu a transpus directiva în legislația națională. În absența unui răspuns satisfăcător din partea autorităților române în termen de două luni, Comisia poate trimite cazul în fața Curții de Justiție a UE.

Context

Principalele decizii adoptate de Comisia Europeană în octombrie, grupate pe domenii de politică, includ 64 de scrisori de notificare a întârzierii în îndeplinirea obligațiilor, 39 avize motivate și cazuri de trimitere în fața Curții de Justiție a UE. Totodată, Comisia închide 120 de cazuri în care diferendele cu statele membre în cauză au fost soluționate fără a fi necesară continuarea procedurii.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Persoană de contact pentru presă:

Vanessa Mock – tel.: +32 229 56194

Guillaume Mercier – tel.: + 32 229 80564

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...