RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deputaţii solicită cooperarea obligatorie in domeniul impozitării

        În urma dezbaterii de luni cu privire la impozitare, Parlamentul European a adoptat 3 rezoluţii legislative referitoare la cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi recuperarea creanţelor privind impozitele, precum şi un raport din iniţiativă proprie pe tema bunei guvernanţe în chestiuni fiscale.

        Asistenţă reciprocă în materie de recuperare a creanţelor privind taxe, impozite, drepturi şi alte măsuri, raportor Theodor Dumitru STOLOJAN (PPE, RO)

        Un sistem eficient de cooperare şi recuperare în domeniul fiscal constituie una dintre pietrele de temelie ale pieţei interne, dat fiind că permite statelor membre şi le încurajează pe acestea să elimine măsurile de protecţie discriminatorii din cadrul operaţiunilor transfrontaliere pe care le-au adoptat pentru a evita evaziunea şi pierderile fiscale.

        Dispoziţiile naţionale în materie de recuperare se aplică doar în interiorul graniţelor naţionale. Autorităţile administrative nu pot recupera ele însele taxe şi impozite din afara teritoriului propriului lor stat membru. În acelaşi timp, mobilitatea persoanelor şi a capitalurilor este în creştere, iar evazioniştii profită de limitarea teritorială a competenţelor autorităţilor pentru a-şi declara insolvenţa în ţări în care au datorii fiscale.

        Prin urmare, a fost necesară elaborarea de dispoziţii pentru un sistem mai eficient de asistenţă în materie de recuperare în cadrul pieţei interne care să garanteze proceduri de asistenţă pentru recuperare rapide, eficiente şi uniforme între statele membre. De menţionat că, eficacitatea recuperării este foarte scăzută, cu o rată globală de recuperare de doar aproximativ 5%.

        "Această directivă va contribui nu numai la creşterea eficienţei în acest domeniu, al recuperării datoriilor, dar va contribui şi la mai buna funcţionalitate a pieţei unice (...) Se îmbunătăţesc radical o serie de aspecte importante ale recuperării datoriilor: schimbul de informaţii dintre autorităţi, modalităţile de urmărire a datoriilor şi feedbackul care este necesar Comisiei Europene pentru a monitoriza o activitate în continuă creştere ca număr de cazuri între statele membre", a declarat în cadrul dezbaterii raportorul PE.

Cooperarea administrativă în domeniul fiscal, raportor Magdalena ALVAREZ (S&D, ES)

        Rezoluţia transmite un semnal puternic în favoarea propunerii Comisiei de a introduce un sistem automat de date între Statele Membre în domeniul tuturor impozitelor, mai puţin pentru TVA şi accize, sector în care există deja reguli similare. Parlamentul a introdus îmbunătăţiri tehnice care permit eliminarea secretului bancar.

        Aplicarea opţională şi temporară a mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri şi servicii care prezintă risc de fraudă, raportor  David CASA (PPE, MT)

        Statele membre sunt în prezent private de miliarde de euro sub forma de venituri din impozite din cauza unei fraude de TVA, care se referă la comercializare a emisiilor cu efect de seră. Comisia a propus o directivă care aplică un mecanism de taxare inversă pentru a aborda tocmai această problemă. Rezoluţia PE modifică această propunere legislativă solicitând ca, atunci când statele membre decid să aplice sistemului de taxare inversă, va fi obligatorie pentru acestea să includă comerţul de certificate de emisii cu efect de seră. Raportul, de asemenea, urmăreşte să reducă povara administrativă asupra companiilor.

Promovarea bunei guvernanţe în chestiuni fiscale, raportor Leonardo DOMENICI (S&D, IT)

        Raportul din proprie iniţiativă tratează problematica complexă a reglementării fiscale în UE şi vine ca un răspuns la Comunicarea Comisiei din aprilie 2009 privind guvernarea fiscală. Rezoluţia condamnă cu fermitate paradisurile fiscale, îndeamnă statele membre să acorde prioritate luptei împotriva lor şi solicită un registru public pentru a creşte gradul de transparenţă în ceea ce priveşte relaţiile companiilor cu paradisuri fiscale. De asemenea, se accentuează puternic necesitatea schimbului automat de informaţii, astfel încât să se pună capăt secretului bancar, solicită mai multe măsuri pentru combaterea fraudei cu TVA şi propune utilizarea de sancţiuni şi stimulente pentru îmbunătăţirea guvernanţei fiscale.

Mai multe informaţii:

Profilul raportorului - Theodor Dumitru STOLOJAN (PPE, RO)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=stolojan&partNumber=1&language=RO&id=39721

Profilul raportorului - Magdalena ALVAREZ (S&D, ES)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=ALVAREZ&partNumber=1&language=RO&id=97024

Profilul raportorului - David CASA (PPE, MT)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=casa&partNumber=1&language=RO&id=28122

Profilul raportorului - Leonardo DOMENICI (S&D, IT)
http://www.europarl.europa.eu/members/public/yourMep/view.do?name=domenici&partNumber=1&language=RO&id=96888

Textele adoptate vor putea fi accesate aici (selectaţi 10 februarie 2010)
http://www.europarl.europa.eu/activities/plenary/ta/calendar.do?language=RO 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...