RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Deșeuri: Comisia solicită României și Suediei să respecte normele UE privind reciclarea navelor

Comisia solicită României și Suediei să își respecte obligația de a pune în aplicare integral legislația europeană privind reciclarea navelor [Regulamentul (UE) nr. 1257/2013]. Scopul acestui regulament este de a face reciclarea navelor mai ecologică și mai sigură.

Principalul său obiectiv este de a garanta că navele care navighează sub pavilionul unui stat membru al UE sunt reciclate într-un mod sigur și durabil. Este esențial ca statele membre să desemneze autoritățile, administrațiile și persoanele de contact competente, precum și să instituie dispoziții de drept intern referitoare la asigurarea respectării acestor norme ale UE și la sancțiunile aplicabile. Toate aceste obligații trebuiau îndeplinite până la 31 decembrie 2018. În iunie 2019, Comisia a trimis ambelor state membre o scrisoare de punere în întârziere, deoarece acestea nu își îndepliniseră obligațiile. Întrucât conformitatea nu a fost încă asigurată, Comisia a decis să trimită un aviz motivat. România și Suedia au acum la dispoziție două luni pentru a remedia situația prin desemnarea autorităților și stabilirea sancțiunilor. În cazul în care România și Suedia nu iau măsuri în următoarele două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene în legătură cu acest caz.

Context

Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană („Comisia”) urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Pentru mai multe informații privind procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, a se vedea textul integral al MEMO/12/12. Pentru mai multe detalii referitoare la toate deciziile luate, vă rugăm să consultați registrul deciziilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

Persoană de contact pentru presă: Ștefan TURCU -E-mail: stefan.turcu@ec.europa.eu

telefon: 0724 232 197

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...