RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

COVID-19: Comisia publică recomandări de bune practici privind măsurile comunitare de sănătate publică și de depistare

Comisia a publicat în 19 martie recomandări de bune practici privind măsurile comunitare de sănătate publică și strategiile de depistare a COVID-19. Aceste recomandări au fost elaborate împreună cu Comitetul științific de experți  constituit marți, 17 martie, în strânsă cooperare cu Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC).

Recomandările au fost prezentate in 18 martie miniștrilor sănătății și afacerilor interne și vor fi încă pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor sănătății de astăzi. Prioritatea rămâne abordarea coordonată, iar Comisia recomandă fiecărui stat membru să aplice măsurile propuse, ținând seama, în același timp, de particularitățile fiecărui context național.

În ceea ce privește măsurile de depistare, se recomandă să fie testați cu prioritate pacienții care se află în prezent în spital și personalul medical, precum și persoanele în vârstă care prezintă riscuri medicale.

Comitetul științific își continuă activitatea: în cadrul viedconferinței acestuia, prezidate ieri de președinta von der Leyen și comisarul Kyriakides, s-a discutat mai ales despre măsurile care trebuie luate pentru a nu supraîncărca spitalele, în special unitățile de terapie intensivă. Acestea pot include, printre altele, utilizarea de aplicații și consultații online, amânarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt urgente și mobilizarea întregului personal medical calificat sau în curs de formare.

Protecția lucrătorilor din domeniul sănătății trebuie să rămână o prioritate absolută, deoarece aceștia se află în prima linie. Următoarea reuniune prin teleconferință a comitetului va avea loc duminică.

Persoane de contact pentru presă:

Stefan de Keersmaecker — Tel.: + 32 2 298 46 80

Darragh Cassidy — Tel.: + 32 460 76 03 89 

Clémence Robin — Tel.: + 32 460 76 60 14

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...