RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Coronavirus: Comisia publică o serie de întrebări și răspunsuri pentru a contribui la creșterea producției de materiale medicale sigure

Ieri, 30 martie, Comisia pune la dispoziție un set de orientări pentru a-i ajuta pe producători să crească producția de echipamente și materiale medicale esențiale în trei sectoare: fabricarea de măști și alte echipamente individuale de protecție (EIP), de produse pentru curățarea mâinilor fără clătire și de dezinfectanți pentru mâini și imprimarea 3D în contextul epidemiei de coronavirus.

 

În zilele ce urmează vor fi publicate, de asemenea, orientări privind dispozitivele medicale. Aceste documente urmăresc, de asemenea, să-i ajute pe producători și autoritățile de supraveghere a pieței să se asigure că produsele menționate respectă standardele de siguranță necesare și sunt eficace.

Pentru combaterea epidemiei de coronavirus este nevoie de sprijinul producătorilor și de colaborarea acestora. Întreprinderile și-au exprimat solidaritatea și disponibilitatea de a-și oferi reciproc consultanță practică și tehnică necesară pentru a contribui la creșterea producției de EIP și de materiale medicale. Comisia colaborează în mod activ cu industria pentru a promova creșterea pe scară amplă a producției globale de astfel de materiale în UE și oferă orientările necesare în acest sens.

Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat în acest sens: „Luăm măsuri rapide de mobilizare a industriei în vederea creșterii producției și a creării de noi linii de producție pentru fabricarea urgentă de materiale medicale și echipamente de protecție în întreaga Europă. Numeroase întreprinderi s-au implicat deja în acest efort, iar noi le ajutăm să se asigure nu numai că se acționează rapid, dar și că produsele lor respectă toate standardele de siguranță necesare. ”

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a declarat: „Intensificarea furnizării de echipamente medicale și de echipamente de protecție personală este vitală pentru a face față situațiilor de penurie, astfel încât personalul nostru medical să poată continua să salveze vieți omenești. Orientările pe care le prezentăm astăzi vor sprijini industria în acest efort. Lupta împotriva coronavirusului necesită unirea tuturor forțelor, iar contribuția industriei la această luptă este esențială.”

Comunicarea prezintă astăzi orientări pe trei fronturi:

·Primul set de orientări îi ajută pe producători să evalueze cerințele juridice și tehnice aplicabile înainte de a importa noi produse în UE sau de a lansa noi unități ori de a le reconverti pe cele existente pentru a produce echipamente de protecție precum măști, mănuși și halate chirurgicale, pentru a satisface cererea fără precedent apărută ca urmare a izbucnirii epidemiei de coronavirus.Orientările emise astăzi prezintă cadrele juridice aplicabile ale UE și oferă producătorilor consiliere cu privire la pașii concreți de urmat în vederea introducerii produselor pe piața UE. Orientările explică, de asemenea, rolul autorităților naționale, în special al autorităților de supraveghere a pieței, în asigurarea unui nivel adecvat de sănătate și siguranță a echipamentelor provenite din țări terțe și introduse pe piața UE.

·Al doilea document este menit să ofere orientări operatorilor economici, inclusiv întreprinderilor mici și mijlocii, cu privire la cadrul juridic aplicabil pentru introducerea pe piața UE a gelului hidroalcoolic (Regulamentul privind produsele cosmetice sau Regulamentul privind produsele biocide) și cu privire la mențiunile pentru utilizatori. Scopul acestui document este de a răspunde la întrebările frecvente pe care le primește Comisia de la operatori din sectorul produselor cosmetice și din alte sectoare, care sunt activ implicați în creșterea sau transformarea capacității lor de producție pentru fabricarea acestor produse.

·Al treilea document oferă orientări cu privire la procedurile de evaluare a conformității pentru imprimarea 3D și produsele imprimate cu tehnologia 3D pentru uz medical în contextul epidemiei de coronavirus. Documentul urmărește să ofere detalii cu privire la cadrele juridice aplicabile ale UE pentru aceste produse și prezintă exemple de standarde tehnice pe care le pot utiliza producătorii pentru a introduce pe piața UE produse conforme.

Documentele publicate astăzi oferă indicații practice cu privire la aplicarea Recomandării Comisiei privind evaluarea conformității EIP și a anumitor tipuri de dispozitive medicale, publicată la 13 martie. Această recomandare prevede două scenarii în care produsele pot fi introduse pe piață chiar dacă procedurile de evaluare a conformității nu au fost încă finalizate.

Documentele oferă, de asemenea, mai multe informații cu privire la standardele pentru EIP și anumite tipuri de dispozitive medicale puse la dispoziție cu acces liber pentru toți operatorii economici de către organizațiile de standardizare europene, datorită unui acord cu Comisia Europeană la 20 martie.

Context

Comisia luptă pe toate fronturile împotriva epidemiei de coronavirus și coordonează un răspuns european comun la epidemia în curs. Întreprindem acțiuni ferme de consolidare a sectoarelor noastre de sănătate publică și de atenuare a impactului socioeconomic în Uniunea Europeană. Mobilizăm toate mijloacele de care dispunem pentru a ajuta statele membre să își coordoneze răspunsurile la nivel național și furnizăm informații bazate pe date științifice cu privire la răspândirea virusului și la eforturile care se pot dovedi eficace în oprirea acestuia.

Date de contact pentru presă

Sonya GOSPODINOVA

Telefon +32 2 296 69 53

Adresă sonya.gospodinova@ec.europa.eu

Célia DEJOND

Telefon +32 2 298 81 99

Adresă celia.dejond@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...