RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia salută acordul Eurogrupului cu privire la măsurile de sprijin prin intermediul MES în contextul crizei provocate de pandemie

Comisia salută acordul pe care Eurogrupul l-a dat în cadrul videoconferinței de vineri, 8 mai 2020, cu privire la instituirea instrumentului de sprijin în contextul crizei provocate de pandemie în cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES). Instrumentul va fi pus la dispoziția tuturor statelor membre din zona euro, sumele corespunzând unui procent de 2 % din PIB-ul fiecărui membru în cauză și fiind menite să sprijine finanțarea internă a costurilor legate de asistența medicală directă și indirectă, prevenție și tratament în contextul crizei provocate de coronavirus.

Eurogrupul a fost de acord cu punctul de vedere al instituțiilor potrivit căruia toți membrii MES îndeplinesc cerințele de eligibilitate pentru a primi ajutor prin intermediul instrumentului de sprijin în contextul crizei provocate de pandemie. De asemenea, Eurogrupul a fost de acord cu intenția Comisiei de a aplica un cadru simplificat de raportare și monitorizare, limitat la angajamentele detaliate în Planul de răspuns la pandemie, astfel cum se precizează în scrisoarea din 7 mai a vicepreședintelui executiv al Comisiei, Valdis Dombrovskis, și a comisarului Paolo Gentiloni.

De asemenea, Eurogrupul a desfășurat un schimb de opinii cu privire la situația economică a zonei euro, pe baza previziunilor economice din primăvara anului 2020 ale Comisiei. Declarația pe care a dat-o comisarul Gentiloni la conferința de presă care a urmat Eurogrupului este disponibilă aici.

Persoane de contact pentru presă: 

Marta Wieczorek — Tel.: + 32 229 58197

 Enda McNamara — Tel.: + 32 229 64976

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...