RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Coronavirus: Comisia sprijină țările din vecinătatea UE prin flexibilizarea normelor privind programele și proiectele transfrontaliere

În urma lansării pachetelor din cadrul Inițiativei pentru investiții ca reacție la coronavirus, Comisia Europeană a adaptat și normele pentru programele de cooperare transfrontalieră (CTF) între statele membre ale UE și țările din vecinătatea UE, finanțate prin Fondul european de dezvoltare regională și Instrumentul european de vecinătate (IEV). Astfel, regiunile aflate de ambele părți ale frontierelor externe ale UE pot să beneficieze de măsurile financiare și juridice simplificate stabilite pentru combaterea crizei coronavirusului cu privire la aceste pachete.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Sunt necesare norme modificate pentru a sprijini țările vecine în lupta împotriva coronavirusului, deoarece această criză nu are granițe. În plus, aceste modificări arată dorința UE de a se asocia pe picior de egalitate cu vecinii săi, astfel încât aceștia să poată beneficia de aceleași oportunități ca statele membre ale UE.”

Printre numeroasele avantaje pe care le oferă, reglementările oferă posibilitatea ca programele și proiectele CTF din cadrul IEV să beneficieze de finanțare de 100 % din partea UE, de mai multă flexibilitate pentru punerea în aplicare a proiectelor și de reducerea sarcinii administrative, pentru o selecție mai rapidă a proiectelor ca răspuns la pandemia de coronavirus. Acest lucru constituie, de asemenea, un pas către o mai bună armonizare a normelor între programele Interreg și cele de cooperare la frontierele externe ale UE cu țările partenere din vecinătate și cu Rusia.

Persoane de contact pentru presă:

Vivian Loonela- Tel.: + 32 229 66712

Sara Soumillion — Tel.: + 32 229 67094

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...