RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia lansează o consultare publică privind viziunea sa pe termen lung pentru zonele rurale

Comisia Europeană a lansat ieri, 7 septembrie, o consultare publică privind noua sa inițiativă cu privire la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale. Scopul acestei consultări este colectarea de opinii cu privire la actualele oportunități și provocări specifice zonelor rurale, la aspirațiile acestor zone și la acțiunile necesare pentru realizarea acestora.

Orice european interesat - inclusiv consumatorii, sectorul agroalimentar, IMM-urile rurale, statele membre, autoritățile locale și regionale, fermierii, organizațiile societății civile, tinerii din mediul rural, ONG-urile, grupurile de acțiune locală, rețelele rurale și cadrele universitare - poate contribui la consultarea publică online până la 27 noiembrie 2020. Comisia dorește să asigure o consultare amplă și îi invită pe toți cei interesați de viitorul zonelor rurale și al locuitorilor acestora să își împărtășească opiniile.

Vicepreședinta pentru democrație și demografie, Dubravka Šuica, a declarat: „Am plăcerea să lansez astăzi această nouă consultare publică. Zonele rurale se confruntă adesea cu provocări precum depărtarea, lipsa conectivității și servicii limitate, având, în același timp, un potențial și oportunități majore, cu o calitate unică a vieții și un rol deosebit de jucat în tranziția către o Europă verde, digitală și durabilă. Anul viitor, pe baza acestei consultări, vom prezenta o viziune pe termen lung privind zonele rurale, pentru a le ajuta să facă față acestor provocări și să se transforme în zone atractive și dinamice. Vom propune măsuri inclusiv pe termen scurt, pentru a concretiza această viziune pe termen lung.”

Persoane de contact pentru presă:

Miriam Garcia Ferrer — Tel: + 32 229 99075

Thérèse Lerebours — Tel: + 32 229 63303

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...