RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Noul coronavirus: alte 4 state membre se alătură rezervei medicale rescEU

Astăzi, 22 septembrie, Danemarca, Grecia, Ungaria și Suedia s-au alăturat Germaniei și României, devenind state-gazdă pentru rezerva de echipamente medicale rescEU. Cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene, în prezent 6 state membre ale UE constituie stocuri europene comune de echipamente medicale de protecție pentru salvarea de vieți și alte echipamente vitale; acestea pot fi distribuite în întreaga Europă în perioadele de urgențe medicale, de exemplu atunci când sistemele naționale de sănătate sunt copleșite de numărul pacienților infectați cu COVID-19.

 „Odată cu apropierea iernii și având în vedere multiplicarea cazurilor de COVID-19 în întreaga Europă, este esențial să constituim stocuri de echipamente medicale critice. Prin creșterea numărului de state-gazdă, rescEU trece la o viteză superioară. Vom fi mult mai puternici în lupta împotriva pandemiei dacă lucrăm împreună”, a declarat Janez Lenarčič, comisarul pentru gestionarea crizelor.

Stocurile de medicamente de calitate superioară includ în prezent măști de tip FFP2 și FFP3, mănuși și halate de protecție, precum și ventilatoare pulmonare.

Cum funcționează rezerva medicală rescEU?

Capacitatea rescEU poate cuprinde diferite tipuri de echipamente medicale, cum ar fi măștile de protecție sau ventilatoarele medicale folosite în unitățile de terapie intensivă, și este alimentată în mod constant. Rezerva este găzduită de câteva state membre care sunt responsabile cu achiziționarea echipamentelor. Comisia Europeană finanțează 100 % din active, inclusiv depozitarea și transportul.

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență gestionează apoi distribuția echipamentelor pentru a se asigura că acestea ajung acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, pe baza nevoilor exprimate de țările care solicită asistență din partea UE în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii.

Context

Capacitatea medicală strategică este o componentă a rezervei rescEU, care este mai amplă și include și alte capacități, precum mijloacele aeriene de stingere a incendiilor și capacitățile de evacuare medicală. Rezerva rescEU constituie elementul de ultimă instanță al mecanismului de protecție civilă al Uniunii, care poate fi activat pentru toate tipurile de dezastre naturale și provocate de om. Statele membre ale UE, Regatul Unit (în perioada de tranziție), Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru și Turcia participă la mecanismul de protecție civilă al Uniunii.

Informații suplimentare

Fișă informativă: rescEU

Fișă informativă: Mecanismul de protecție civilă al UE

Date de contact pentru presă

Balazs UJVARI

Telefon +32 2 295 45 78

Adresă balazs.ujvari@ec.europa.eu

Daniel PUGLISI

Telefon +32 2 296 91 40

Adresă daniel.puglisi@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...