RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia Europeană emite primele obligațiuni cu impact social în cadrul Instrumentului SURE al UE

Comisia Europeană a emis o obligațiune inaugurală cu impact social în valoare de 17 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE al UE pentru a contribui la protejarea locurilor de muncă și la menținerea nivelului de ocupare a forței de muncă. Emisiunea a constat în două obligațiuni, suma de 10 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în octombrie 2030, iar suma de 7 miliarde EUR fiind exigibilă pentru rambursare în 2040. A existat un interes foarte puternic din partea investitorilor în ceea ce privește acest instrument cu rating ridicat, iar obligațiunile au fost supralicitate de peste 13 ori mai mult, ceea ce a dus la crearea unor condiții avantajoase în materie de stabilire a prețurilor pentru ambele obligațiuni.

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Pentru prima dată în istorie, Comisia emite obligațiuni cu impact social pe piață, pentru a atrage fonduri care vor contribui la menținerea lucrătorilor încadrați în muncă. Acest demers fără precedent este pe măsura perioadei ieșite din comun pe care o trăim. Nu precupețim niciun efort pentru a proteja mijloacele de subzistență în Europa. Mă bucur că țările grav afectate de criză vor primi rapid sprijin în cadrul Instrumentului SURE.”

Comisarul european Johannes Hahn, responsabil cu bugetul și administrația, a declarat: „Grație acestei operațiuni, Comisia Europeană a făcut un prim pas în direcția asumării unui rol de lider pe piețele mondiale de pasive. Interesul puternic al investitorilor și condițiile favorabile de care s-a bucurat emisiunea de obligațiuni sunt încă o dovadă a interesului deosebit pentru obligațiunile UE. Caracterul social al emisiunii de obligațiuni a contribuit la atragerea investitorilor care doresc să ajute statele membre ale UE să sprijine ocuparea forței de muncă în aceste vremuri dificile.”

Ambele obligațiuni au fost emise în condiții atractive, reflectând nivelul ridicat al interesului suscitat. Prețul obligațiunii pe 10 ani a fost fixat la 3 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Prețul obligațiunii pe 20 ani a fost fixat la 14 puncte de bază peste ratele de swap intermediare. Primele finale de emisiune nouă au fost estimate la 1 punct de bază pentru tranșa pe 10 ani și, respectiv, la 2 puncte de bază pentru tranșa pe 20 de ani, ambele valori fiind extrem de limitate, având în vedere cantitățile imprimate.

Este vorba de condiții de tarifare atractive pentru cea mai mare emisiune de obligațiuni efectuată de Comisie până în momentul de față și de un început promițător al programului SURE. Condițiile în care Comisia contractează împrumuturi sunt transferate direct statelor membre care beneficiază de respectivele împrumuturi. (Găsiți aici mai multe detalii privind stabilirea prețului tranzacției).

Băncile care au sprijinit Comisia Europeană la efectuarea acestei tranzacții („coordonatorii comuni ai emisiunii” - joint bookrunners) au fost Barclays (IRL), BNP Paribas, Deutsche Bank, Nomura și UniCredit.

Fondurile atrase vor fi transferate statelor membre beneficiare sub formă de împrumuturi, pentru a le ajuta să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a unor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie.

În acest context, Comisia a anunțat la începutul acestei luni că va emite, sub formă de obligațiuni cu impact social, suma integrală a obligațiunilor în cadrul Instrumentului SURE al UE, care poate atinge până la 100 de miliarde EUR, și a adoptat Cadrul privind obligațiunile cu impact social, care a făcut obiectul unei evaluări independente.

 

Informații generale privind Instrumentul SURE

Până în prezent, s-a decis că 17 state membre vor primi sprijin financiar în cadrul Instrumentului SURE, fondurile fiind menite să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a persoanelor încadrate în muncă. Sprijinul financiar va fi oferit sub formă de împrumuturi acordate de UE în condiții avantajoase statelor membre.

Aceste împrumuturi vor ajuta statele membre să acopere costurile legate în mod direct de finanțarea sistemelor naționale de șomaj tehnic și a altor măsuri similare, puse în aplicare ca răspuns la pandemie, în special pentru lucrătorii independenți. De asemenea, Instrumentul SURE ar putea finanța unele măsuri legate de sănătate, în special la locul de muncă, ce sunt menite să asigure revenirea în condiții de siguranță la o activitate economică normală.

Statele membre încă mai pot depune cereri oficiale pentru a beneficia de sprijinul acordat în cadrul Instrumentului SURE. Acesta are o capacitate financiară globală de până la 100 de miliarde EUR, fiind menit să contribuie la protejarea locurilor de muncă și a lucrătorilor afectați de pandemie. Comisia a propus deja unui număr de 17 state membre un sprijin financiar în valoare de 87,8 miliarde EUR în cadrul Instrumentului SURE.

Informații generale privind împrumuturile contractate de UE

  • UE a fost instituită prin Tratatul de la Roma în 1957 și, în calitate de emitent, are o pondere de risc de 0 % (Basel III). Împrumuturile contractate de UE reprezintă obligațiuni directe și necondiționate ale UE, garantate de statele membre ale UE prin bugetul UE. Tratatul UE îi conferă Comisiei Europene competența de a contracta împrumuturi pe piețele internaționale de capital, în numele Uniunii Europene.
  • UE contractează împrumuturi exclusiv în euro pentru a le acorda debitorilor suverani împrumuturi din fonduri atrase în euro. În prezent, UE gestionează patru programe de împrumut: Mecanismul european de stabilizare financiară („MESF”), mecanismul de asistență financiară pe termen mediu pentru balanțele de plăți ale statelor membre, asistența macrofinanciară („AMF”) și Instrumentul european de sprijin temporar pentru atenuarea riscurilor de șomaj într-o situație de urgență (SURE), care a fost adoptat de Consiliu la 19 mai 2020.
  • Obligațiunile emise de UE în cadrul SURE vor beneficia de eticheta „obligațiuni cu impact social”.

 

Detalii suplimentare privind emisiunea:

  • Înainte de efectuarea tranzacției, UE a trimis, la 9 octombrie 2020, o cerere de propuneri unui număr de 20 de bănci, informându-le cu privire la intenția sa de a strânge fonduri semnificative pe piață.
  • Mandatul formal pentru emisiunea a două tranșe a fost anunțat luni, 19 octombrie, la ora 13:25 CET.
  • Negocierile au fost deschise marți dimineața, 20 octombrie 2020, la ora 08:55 CET, și au fost încheiate la ora 10:00 CET.

 Informații suplimentare

Întrebări și răspunsuri

Comunicat de presă tehnic

Cadrul privind obligațiunile cu impact social

Site-ul web „Instrumentul SURE”

Site-ul web „UE ca debitor”

Date de contact pentru presă

Balazs UJVARI

Telefon +32 2 295 45 78

Adresă balazs.ujvari@ec.europa.eu

Marta WIECZOREK

Telefon +32 2 295 81 97

Adresă marta.wieczorek@ec.europa.eu

Claire JOAWN

Telefon +32 2 295 68 59

Adresă claire.joawn@ec.europa.eu

Enda MCNAMARA

Telefon +32 2 296 49 76

Adresă Enda.Mcnamara@ec.europa.eu

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...