RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia organizează azi 25 martie ceremonia de premiere a concursului de traducere Juvenes Translatores

        Azi 25 martie, câştigătorii concursului de traducere „Juvenes Translatores”, organizat de Comisia Europeană, vor participa la ceremonia de premiere care va avea loc la Bruxelles, în prezenţa doamnei Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret. Printre cei douăzeci şi şapte de elevi câştigători, câte unul din fiecare stat membru, se numără şi câştigătorul din România, Teodor Baciu, elev la  Seminarul Teologic Liceal „Chesarie Episcopul”.  Comisia Europeană organizează această competiţie pentru a treia oară.

        „Nu a fost uşor să alegem 27 de traduceri câştigătoare din cele peste 2 200 de traduceri pe care le-am primit, dat fiind că textele au fost, în general, de foarte bună calitate” , a declarat comisarul Vassiliou. Nivelul  ridicat al traducerilor şi creşterea numărului de participanţi  cu 30 % faţă de anul trecut arată că tinerii sunt din ce în ce mai dornici să înveţe limbi străine. E un fapt  încurajator, având în vedere că limbile străine pot îmbunătăţi perspectivele de obţinere a unui loc de muncă, facilitează comunicarea cu alţi oameni şi deschid noi orizonturi”.

        Şcolile, profesorii sau prietenii câştigătorilor pot urmări ceremonia de premiere în direct pe 25 martie pe site-ul web „Juvenes Translatores”.

        Pe lângă posibilitatea de a se întâlni cu comisarul, câştigătorii vor avea ocazia să viziteze Direcţia Generală Traduceri (DGT), unde vor vedea cum lucrează traducătorii profesionişti din cadrul Comisiei.

        Ultima ediţie a concursului „Juvenes Translatores” a avut loc în luna noiembrie 2009, concomitent în toate statele membre. Elevii au avut la dispoziţie două ore pentru a traduce un text din una dintre cele 23 de limbi oficiale ale UE într-o altă limbă oficială, la alegerea lor. Printre cele 139 de combinaţii lingvistice folosite în concurs s-au regăsit toate limbile oficiale ale UE. De exemplu, câştigătorul din România a tradus un text din engleză în română, iar câştigătorul austriac a tradus din cehă în germană.
        Fiecare traducere a fost evaluată de către un traducător al Comisiei, vorbitor nativ al limbii în care a fost tradus textul. Apoi, un comitet prezidat de directorul general al DGT a ales cea mai bună traducere din fiecare stat membru.

        Prima ediţie a concursului „Juvenes Translatores” a avut loc în 2007. Scopul concursului este de a da ocazia elevilor de liceu în vârstă de 17 ani să-şi încerce aptitudinile în domeniul limbilor străine într-o  situaţie reală de traducere. Astfel, se doreşte să se atragă atenţia atât asupra profesiei de traducător, cât şi asupra importanţei învăţării limbilor străine în şcoli.

Pagini Utile
  • Numele elevilor câştigători (împreună cu combinaţia de limbi pe care au ales-o) şi numele şcolilor din care provin

 

Austria

Anna Novak (CS-DE[1])

BG 13 Fichtnergasse, Wien

Belgia

Bram Degraeve (FR-NL)

Sint-Pieterscollege in Blankenberge

Bulgaria

Илина Георгиева (EN-BG)

Гимназия с преподаване на чужди езици "Екзарх Йосиф", Разград

Cipru

Ανδρέας Δημητρίου (EN-EL)

Λύκειο Αγίου Γεωργίου Λακατάμειας, Λευκωσία

Republica Cehă

Augustin Žídek (EN-CS)

Gymnázium Frýdlant n.O., Frýdlant n.O.

Danemarca

Frederik Drejer Thrane
(EN-DA)

Sct. Knuds Gymnasium, Odense

Estonia

Reti Maria Vahtrik (FR-ET)

Gustav Adolfi Gümnaasium, Tallinn

Finlanda

Tiia Kinnunen (EN-FI)

Lauttakylän lukio, Huittinen

Franţa

Andréa Cancellieri (ES-FR)

Lycée Fesch, Ajaccio

Germania

Franka Malsch (EN-DE)

Salzmannschule Spezialgymnasium für Sprachen, Waltershausen

Grecia

Σοφία Σπανίδου (EN-EL)

Αρσάκειο Γενικό Λύκειο Θεσσαλονίκης της Φιλεκπαιδευτικής Εταιρείας, Θεσσαλονίκη

Ungaria

Gyenes Bertalan (EN-HU)

Fazekas Mihály Fővárosi Gyakorló Általános Iskola és Gimnázium, Budapest

Irlanda

Rachel McNamara (GA-EN)

Laurel Hill Secondary School, Limerick

Italia

Alice Prussiani (FR-IT)

Liceo Linguistico Europeo Paritario
S.B. Capitanio, Bergamo

Letonia

Māra Braslava (EN-LV)

Limbažu 3. vidusskola, Limbaži

Lituania

Agnė Vailionytė (EN-LT)

Veisiejų vidurinė mokykla, Veisiejai, Lazdijų rajonas

Luxemburg

Seio Saks (EN-ET)

Ecole européenne 1

Malta

Benjamin Camilleri (IT-MT)

St. Aloysius' College Sixth Form, Birkirkara

Ţările de Jos

Sharon van Dijk (EN-NL)

RSG Tromp Meesters, Steenwijk

Polonia

Paweł Lipski (EN-PL)

Liceum Filomata
Gliwice, Śląskie

Portugalia

Tomás Quitério (EN-PT)

Colégio Rainha D. Leonor, Caldas da Rainha

România

Teodor Baciu (EN-RO)

Seminarul Teologic Liceal „Chesarie Episcopul”, Buzău

Slovacia

Alžbeta Kiššová (EN-SK)

Piaristické gymnázim F.Hanáka, Prievidza

Slovenia

Valentina Prete (IT-SL)

Gimnazija Nova Gorica

Spania

Ana González Navarro
(EN-ES)

IES Isabel La Católica, Madrid

Suedia

Andreas Chen (FR-SV)

Franska Skolan, Stockholm

Regatul Unit al Marii Britanii

James Lane (FR-EN)

Winchester College, Winchester

 

[1]BG: bulgară; ES: spaniolă; CS: cehă; DA: daneză; DE: germană; ET: estonă; EL: greacă; EN: engleză; FR: franceză; GA: irlandeză; IT: italiană; LV: letonă; LT: lituaniană; HU: maghiară; MT: malteză; NL: olandeză; PL: poloneză; PT: portugheză; RO: română; SK: slovacă; SL: slovenă; FI: finlandeză; SV: suedeză.

  • Traducerile câştigătoare

Traducerile premiate pot fi consultate aici.

  • Direcţia generală Traduceri

http://ec.europa.eu/dgs/translation/index_en.htm

  • Contact

Dennis Abbott – Tel. + 32 2 295 92 58, Dina Avraam  - Tel. + 32 2 295 96 67

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...