RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Certificatul digital al UE privind COVID: Comisia adoptă decizii de echivalență pentru Georgia, Moldova, Noua Zeelandă și Serbia

Recent, Comisia a adoptat patru decizii care certifică echivalența certificatelor COVID-19 eliberate de Georgia, Moldova, Noua Zeelandă și Serbia cu certificatul digital al UE privind COVID.

 

Prin urmare, cele patru țări vor fi conectate la sistemul UE, iar certificatele lor privind COVID vor fi acceptate în aceleași condiții ca certificatul digital al UE privind COVID. În același timp, cele patru țări au convenit să accepte certificatul digital al UE privind COVID pentru călătoriile din UE în țările lor.

Comisarul pentru justiție, Didier Reynders, a declarat:Mă bucur să constatcă numărul țărilor care doresc să adere la sistemul UE continuă să crească. Prin deciziile de astăzi, 49 de țări și teritorii de pe cinci continente sunt conectate la Sistemul de certificate digitale ale UE privind COVID. Ne continuăm eforturile de consolidare a încrederii călătorilor că pot călători în condiții de siguranță în interiorul și în afara UE.

Comisarul pentru vecinătate și extindere, Olivér Várhelyi, a declarat: După cum ne-am susținut partenerii în lupta împotriva pandemiei, tot astfel continuăm să conlucrăm și pentru a ne deschide în siguranță. Aducem vești bune înaintea reuniunii ministeriale a Parteneriatului estic. Astăzi, salut faptul că Georgia, Moldova și Serbia s-au alăturat sistemului nostru digital de certificate privind COVID și aștept cu interes ca și alți vecini să se conecteze cât mai curând posibil.

Cele patru decizii ale Comisiei adoptate astăzi (disponibile online) vor intra în vigoare la 16 noiembrie 2021. Mai multe informații cu privire la certificatul digital al UE privind COVID pot fi găsite pe site-ul creat în acest scop.

Date de contact

Johannes Bahrke

E-mail

johannes.bahrke@ec.europa.eu

Număr de telefon

+ 32 229 58615

Katarzyna Kolanko

E-mail

katarzyna.kolanko@ec.europa.eu

Număr de telefon

+ 32 229 63444

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...