RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Nou impuls în domeniul securităţii alimentare: UE luptă împotriva foametei în ţările în curs de dezvoltare

        Astăzi, Comisia Europeană a adoptat două noi cadre de politică a UE pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a soluţiona problema securităţii alimentare, atât în situaţii de urgenţă, cât şi pe termen lung. Obiectivele urmărite sunt asigurarea progresele necesare în vederea atingerii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului legate de eliminarea sărăciei şi foametei (ODM 1) şi maximizarea eficacităţii sprijinului umanitar în timpul crizelor, atunci când insecuritatea alimentară ameninţă vieţi. Securitatea alimentară implică disponibilitatea alimentelor, accesul la acestea, precum şi calitatea alimentelor. Comisia promovează viziunea unui model de agricultură ecologică şi durabilă, adaptată realităţilor ţărilor în curs de dezvoltare şi pieţelor acestora şi care să poată asigura disponibilitatea şi accesibilitatea alimentelor, precum şi o calitate corespunzătoare din punct de vedere nutritiv a acestora. În consecinţă, îşi concentrează eforturile asupra creşterii productivităţii micilor agricultori şi a capacităţii de rezistenţă a comunităţilor rurale, prin sprijin în vederea îmbunătăţirii guvernanţei în ceea ce priveşte securitatea alimentară şi prin consolidarea mecanismelor de asistenţă destinate grupurilor populaţiilor extrem de vulnerabile.

        Rămâne o chestiune de primă importanţă pentru UE. Am plasat securitatea alimentară, agricultura durabilă şi dezvoltarea rurală în centrul politicii noastre vizavi de partenerii în curs de dezvoltare. Este inacceptabil ca, în anul 2010, un miliard de oameni să sufere încă de foame şi de malnutriţie. De aceea fac astăzi cunoscută viziunea noastră cu privire la modul în care UE poate ajuta mai mult din punct de vedere structural ţările în curs de dezvoltare, pentru ca acestea să lupte împotriva dublului flagel al foametei şi al sărăciei pentru a putea îndeplini Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.”

        Noul cadru pentru asistenţă alimentară umanitară, care vine în completarea celui pentru securitate alimentară, stabileşte obiectivele, principiile şi abordările care să susţină eforturile UE de a soluţiona problema insecurităţii alimentare şi a malnutriţiei acute în timpul crizelor. Atenţia principală se îndreaptă asupra acordării de ajutor persoanelor celor mai vulnerabile, pe plan alimentar, în caz de catastrofe, în special femeilor şi copiilor, precum şi asupra protecţiei mijloacelor de trai, menţinând capacitatea comunităţilor lovite de criză de a îşi asigura singure hrana, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

        Kristalina Georgieva, comisar european pentru ajutor umanitar, a explicat:„chiar şi în timpul unei crize, există căi mai eficiente de a ajuta oamenii decât simpla distribuire de alimente. De exemplu, putem pune la dispoziţie seminţe şi unelte pentru a ajuta fermierii afectaţi de catastrofă să îşi revină. Putem oferi ajutoare nerambursabile de urgenţă în numerar, astfel încât oamenii să îşi poată cumpăra alimentele de care au nevoie, ajutându-i astfel, indirect, pe producătorii locali. Scopul nostru este de a ne adapta răspunsul la nevoile specifice, printr-o serie largă de instrumente de combatere a foametei în situaţii de urgenţă.”

        La un mic dejun cu membri ai Parlamentului European şi ai ONG-urilor în New York, desfăşurat înaintea conferinţei internaţionale a donatorilor pentru Haiti, comisarii Piebalgs şi Georgieva au avut ocazia să discute aplicarea în practică a ideilor exprimate în aceste comunicate privind asistenţa şi securitatea alimentară, în unul din locurile unde este cea mai mare nevoie de acestea - în Haiti.

        Foametea şi malnutriţia la nivel global au crescut în ultimii ani, afectând dezvoltarea umană, stabilitatea socială şi politică, precum şi progresele în vederea îndeplinirii Obiectivelor de dezvoltare ale mileniului (şi cauzând, de asemenea, multe suferinţe şi pierderi de vieţi omeneşti).Creşterea preţului alimentelor din 2007-2008 şi criza financiară au avut, de asemenea, un impact negativ semnificativ asupra ţărilor în curs de dezvoltare.

         Noua politică a UE va ajuta ţările în curs de dezvoltare în vederea consolidării celor patru piloni ai securităţii alimentare, atât în contextul dezvoltării, cât şi în situaţii de urgenţă:(i) creşterea disponibilităţii alimentelor, (ii) îmbunătăţirea accesului la alimente, (iii) îmbunătăţirea calităţii şi asigurarea unui aport nutriţional adecvat, precum şi (iv) creşterea eficacităţii prevenirii şi gestionării crizelor. UE va urmări, de asemenea, o mai mare eficacitate a organizării la nivel mondial în domeniul securităţii alimentare. Drept urmare, Comisia propune următoarele:
-       concentrarea asupra sprijinului acordat micilor agricultori, în special femeilor, în vederea intensificării practicilor agricole eficiente din punct de vedere ecologic;
-       o creştere substanţială – de 50% până în 2015, a sprijinului, acordat cercetării, extinderii şi inovării în domeniul agricol în funcţie de cerere;
-       o iniţiativă comună cu Uniunea Africană în vederea accelerării punerii în aplicare a orientărilor privind politica funciară în Africa;
-       sprijin pentru stabilirea sau extinderea unor sisteme de securitate socială focalizate şi flexibile, adaptate contextelor locale;
-       promovarea unei mai bune integrări a aspectelor de nutriţie în politicile de dezvoltare, inclusiv în domeniile educaţiei, sănătăţii şi consolidării capacităţilor aferente;
-       sprijinirea reformării Comitetului pentru securitate alimentară la nivel mondial pentru ca acesta să devină instituţia - pivot, la nivel mondial, în materie de securitate alimentară.

        În ceea ce priveşte reacţia în situaţii de urgenţă, UE va urmări, de asemenea, consolidarea capacităţii sistemului umanitar internaţional de a oferi un răspuns eficace şi adecvat, la timp şi eficient.
        Comisia Europeană va contribui, de asemenea, cu aproape 3 miliarde € în perioada 2010-2012 la iniţiativa privind securitatea alimentară la nivel mondial asupra căreia s-a convenit la summitul G8 al liderilor mondiali, din 2009.

Comunicatele de astăzi vor fi discutate de Consiliul de Miniştri şi de Parlamentul European.

Informaţii suplimentare

        Un cadru de politică al UE în vederea asistării ţărilor în curs de dezvoltare în eforturile acestora de a răspunde problemelor pe care le ridică securitatea alimentară
http://ec.europa.eu/development/services/dev-policy-proposals_en.cfm

Comunicarea Comisiei cu privire la asistenţa umanitară alimentară
Pagina generală privind asistenţa alimentară:
http://ec.europa.eu/echo/aid/food_en.htm
Linkuri directe la documente:
- Comunicarea privind asistenţa umanitară alimentară:
http://ec.europa.eu/echo/files/policies/foodaid/HFA_Communication_220310.pdf
- document de lucru privind asistenţa umanitară alimentară:http://ec.europa.eu/echo/files/policies/foodaid/HFA_SWD_220310.pdf

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...