RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Grupul operativ „Înghețare și punere sub sechestru”: UE a înghețat până acum active ale unor oligarhi și entități ruse și belaruse în valoare de aproape 30 miliarde EUR

La data de 8 aprilie Grupul operativ „Înghețare și punere sub sechestru” are o întrunire cu reprezentanți ai SUA și ai Ucrainei pentru a discuta despre cooperarea internațională în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor.

 

Grupul operativ, înființat de Comisie luna trecută, s-a reunit periodic pentru a asigura o mai bună coordonare a aplicării sancțiunilor UE împotriva persoanelor și întreprinderilor ruse și belaruse.

Unul dintre obiectivele grupului operativ este să cerceteze legăturile care există între active care aparțin persoanelor incluse pe lista cu sancțiuni ale UE și activități infracționale. În acest context, grupul operativ a solicitat tuturor statelor membre să facă schimb de informații cu privire la activele înghețate până în prezent în jurisdicțiile lor respective.

Deși activitatea este în desfășurare, iar statele membre sunt încă în curs de compilare și partajare a informațiilor, până în prezent mai mult de jumătate dintre statele membre au raportat Comisiei măsurile luate pentru înghețarea activelor. Acestea au informat cu privire la active înghețate în valoare de 29,5 miliarde EUR, printre care se numără ambarcațiuni, elicoptere, bunuri imobiliare și opere de artă în valoare de aproape 6,7 miliarde EUR.

În plus, au fost blocate tranzacții în valoare de aproximativ 196 miliarde EUR. Grupul operativ va continua să se reunească periodic, iar următoarea întrunire va avea loc vineri, 22 aprilie 2022.

Comunicatul de presă integral este disponibil online.

Detalii

Data publicării

8 aprilie 2022

Date de contact

Christian Wigand

Email

christian.wigand@ec.europa.eu

Phone number

+ 32 229 62253

Katarzyna Kolanko

Email

katarzyna.kolanko@ec.europa.eu

Phone number

+ 32 229 63444

Cristina Torres Castillo

Email

cristina.torres-castillo@ec.europa.eu

Phone number

+ 32 229 90679

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...