RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Culoarele de solidaritate: Comisia Europeană lansează o platformă de cooperare între întreprinderile din UE și din Ucraina

După invadarea nejustificată de către Rusia și blocarea porturilor sale maritime, Ucraina nu a mai fost în măsură să își exporte produsele către destinații din întreaga lume prin porturile sale de la Marea Neagră.

 

Este nevoie urgentă de măsuri suplimentare pentru a se evita amenințările la adresa securității alimentare mondiale. Uniunea Europeană ia măsuri concrete pentru a facilita exporturile de produse agricole din Ucraina și pentru a sprijini sectorul agricol ucrainean în 2022. În acest sens, Comisia Europeană colaborează îndeaproape cu statele membre, cu autoritățile ucrainene și cu operatorii care au misiunea de a accelera lucrările privind „culoarele de solidaritate”, pentru a facilita exporturile de alimente din Ucraina prin diferite rute terestre și porturi din UE.

Pentru a găsi soluții pragmatice, Comisia a pus la dispoziție, prin intermediul Rețelei întreprinderilor europene, un instrument de cooperare între întreprinderile din UE și Ucraina.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Milioane de tone de cereale sunt blocate în Ucraina și trebuie să ne unim forțele fără a ține cont de sectoare și frontiere pentru a le debloca: întreprinderi care caută modalități de sprijinire a exporturilor din Ucraina, societăți care oferă soluții de transport sau de depozitare și comercianți ucraineni de cereale care caută parteneri logistici – platforma noastră de cooperare va contribui la crearea de noi parteneriate. Aștept cu interes să le văd în acțiune – fiecare tonă de cereale contează!”

Platforma sprijină punerea în aplicare a Planului de acțiune pentru culoarele de solidaritate UE-Ucraina, care urmărește să asigure faptul că Ucraina poate exporta cereale și importa bunurile de care are nevoie. Multe acțiuni au fost deja finalizate: punctele naționale de contact specializate funcționează în prezent ca ghișee unice pentru cererile referitoare la țara lor, având rolul de a soluționa problemele logistice și de a stabili care sunt capacitățile de stocare. Statele membre depun eforturi pentru a accelera procedurile la punctele de trecere a frontierei, iar Comisia pregătește încheierea de acorduri privind transportul rutier cu Ucraina și Moldova în vederea eliminării altor blocaje.

În paralel cu extinderea coridoarelor TEN-T în Ucraina, conectivitatea sporită dintre UE și Ucraina va pregăti terenul pentru reconstrucția Ucrainei și va contribui la apropierea Ucrainei de UE. Mai multe informații despre culoarele de solidaritate UE-Ucraina sunt disponibile aici.

Detalii

Data publicării

6 iunie 2022

Date de contact

Nume

Adalbert Jahnz

Email

adalbert.jahnz@ec.europa.eu

Phone number

+ 32 229 53156

Nume

Anna Wartberger

Email

anna.wartberger@ec.europa.eu

Phone number

+ 32 229 82504

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...