RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Premiile patrimoniului european: 3 proiecte din România sunt câștigătoare

Premiile patrimoniului european recompensează 30 de realizări exemplare din 18 țări. Trei proiecte din România se află printre laureați.

Comisia și Europa Nostra anunță laureații din 2022 ai Premiilor patrimoniului european/Europa Nostra, finanțate prin programul „Europa creativă”. Anul acesta, care marchează cea de a 20-a aniversare a celor mai prestigioase premii din Europa în domeniul patrimoniului, au fost premiate 30 de realizări remarcabile în materie de patrimoniu din 18 țări europene.


Printre laureați se află și 3 proiecte din România: Casa Libertății Religioase, Muzeul-Atelier Scoala de la Piscu și proiectul „Semne Cusute".

Laureații au demonstrat activități remarcabile legate de conservarea și de reutilizarea adaptivă a patrimoniului cultural, dar și în domeniul cercetării, al educației, al formării și al competențelor, precum și în ceea ce privește implicarea și sensibilizarea cetățenilor.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „2022 este un an special în care sărbătorim cea de a 20-a aniversare a Premiului european al patrimoniului cultural, care a devenit cel mai important premiu pentru comunitatea europeană a patrimoniului. Îi felicit călduros pe laureații din acest an ai Premiilor patrimoniului european/Europa Nostra pentru calitatea excepțională a activității lor și pentru deschiderea lor către inovare. Un mare număr dintre inițiativele câștigătoare demonstrează interesul și implicarea considerabile ale tinerilor în ceea ce privește patrimoniul nostru, istoria noastră și identitatea noastră culturală. Doresc să îi menționez în mod special pe cei doi laureați din Ucraina.”

Ceremonia de decernare a premiilor patrimoniului european va avea loc la Praga, la 26 septembrie. Europa creativă este programul UE care sprijină sectoarele culturale și creative, permițându-le să contribuie mai mult la societatea, la economia și la mediul de viață din Europa.

Dotat cu un buget de 2,4 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027, el sprijină organizațiile din domeniul patrimoniului, al artelor spectacolului, al artelor frumoase, al artelor interdisciplinare, al publicațiilor, al cinematografiei, al televiziunii, al muzicii și al jocurilor video, precum și zeci de mii de artiști și de profesioniști din domeniul cultural și audiovizual.

Pentru mai multe informații privind laureații, vă rugăm să consultați această pagină.

Detalii

Data publicării

1 iulie 2022

Date de contact

Nume

Sonya Gospodinova

Email

sonya.gospodinova@ec.europa.eu

Phone number

+32 229 66953

Nume

Célia Dejond

Email

celia.dejond@ec.europa.eu

Phone number

+32 229 88199

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...