RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Discriminarea în centrul atenţiei

        Concursul anual recompensează jurnalismul care aduce în prim-plan problematica discriminării.
        Aproximativ 16% dintre europenii care au participat la un sondaj realizat de UE susţin că au fost victime ale discriminării cel puţin o dată pe parcursul anului trecut. Rezultatele sondajului sugerează că discriminarea este un fenomen larg răspândit, care nu se limitează la grupurile minoritare.

        De-a lungul anilor, UE a elaborat o amplă legislaţie împotriva discriminării - primul act legislativ privind egalitatea dintre femei şi bărbaţi (egalitatea de gen) datează din 1957. În anul 2000, UE a adoptat o serie de norme fără precedent, menite să combată discriminarea la locul de muncă pe motiv de rasă, etnie, religie, handicap, vârstă şi orientare sexuală. Discriminarea pe criterii de ordin rasial sau etnic a fost interzisă, de asemenea, în domenii precum educaţia, securitatea socială, asistenţa medicală, accesul la bunuri şi servicii şi accesul la piaţa imobiliară.

        Însă, pentru ca aceste norme să-şi atingă scopul, oamenii trebuie să-şi cunoască şi să-şi exercite drepturile. Presa poate contribui la creşterea nivelului de conştientizare în rândul publicului, iar jurnaliştii care se dedică acestui obiectiv au şansa de a fi recompensaţi cu premiul "Pentru diversitate. Împotriva discriminării".

        Pentru al şaselea an consecutiv, reporteri din toată Europa au trimis unui juriu naţional articole pe tema discriminării, publicate în presa scrisă sau on-line. Fiecare juriu naţional a desemnat articolul favorit, lăsând decizia finală la latitudinea unui juriu independent format din experţi şi profesionişti din mass-media. Câştigătorii au fost anunţaţi astăzi de către comisarul Viviane Reding, care, cu această ocazie, a lansat şi ediţia de anul viitor a concursului.

        Întrucât anul 2010 a fost proclamat Anul european de luptă împotriva sărăciei, s-a acordat un premiu suplimentar articolului care a surprins cel mai bine legătura dintre discriminare şi dificultăţile financiare.

        Acest concurs jurnalistic este doar una dintre activităţile prilejuite de campania antidiscriminare, care promovează parteneriatul şi schimbul de informaţii în toată Europa. De la lansarea sa, în 2003, în cadrul campaniei au fost organizate concursuri de afişe şi fotografii, evenimente sportive şi conferinţe. Indiferent de metodele folosite, scopul campaniei este acelaşi: să aducă în prim plan atât problema discriminării, cât şi beneficiile egalităţii şi diversităţii.

Agenţia pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...