RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Protecția civilă: UE prezintă obiectivele în materie de reziliență în caz de dezastre

Ieri, 8 februarie, Comisia Europeană a adoptat o recomandare și o comunicare menite să stabilească obiective comune de stimulare a rezilienței în fața dezastrelor în domeniul protecției civile. 

 

Este vorba de modalități prin care țările europene să fie mai bine pregătite pentru a face față pericolelor naturale, cum ar fi cutremurele, inundațiile și incendiile forestiere. Având în vedere evoluția rapidă a profilului riscurilor, obiectivele europene în materie de reziliență la dezastre urmăresc să îmbunătățească capacitatea UE, a statelor sale membre și a statelor sale participante la mecanismul de protecție civilă al UE de a anticipa și de a face față efectelor viitoarelor dezastre și situații de urgență majore. În acest scop și în strânsă cooperare cu statele membre, Comisia Europeană a identificat cinci obiective care trebuie urmărite în mod colectiv.

Cele cinci obiective europene în materie de reziliență la dezastre sunt:

1.     Anticipare – îmbunătățirea evaluării și anticipării riscurilor și a planificării managementului riscurilor de dezastre. Având în vedere complexitatea și interdependența riscurilor cu care se confruntă UE, este important să se identifice vulnerabilitățile din sectoarele critice și să se anticipeze pericolele și amenințările.

2.     Pregătire – sporirea nivelului de conștientizare a riscurilor și a gradului de pregătire al populației. Sporirea gradului de conștientizare cu privire la riscuri și a gradului de pregătire a populației contribuie la reducerea impactului dezastrelor.

3.     Alertare – îmbunătățirea sistemelor de alertă timpurie. Consolidarea sistemelor de alertă timpurie asigură faptul că mesajele de avertizare lansate de la nivel național, regional și local ajung la timp la persoanele potrivite.

4.     Răspuns – consolidarea capacității de răspuns a mecanismului de protecție civilă al Uniunii. Prin consolidarea capacității de răspuns a mecanismului de protecție civilă al UE, Uniunea poate oferi mai mult ajutor pentru acoperirea lacunelor critice și pentru prevenirea deteriorării situației atunci când capacitatea unei țări este depășită.

5.     Securitate – asigurarea unui sistem solid de protecție civilă. Sistemele de protecție civilă trebuie să rămână operaționale 24 de ore din 24, 7 zile din 7, în timpul dezastrelor și după, atunci când este cea mai mare nevoie de ele. Actualizarea planurilor și a procedurilor de asigurare a continuității activității și asigurarea coordonării și a schimbului de informații între sectoare, inclusiv cu furnizorii de infrastructură critică, vor contribui la funcționarea sistemelor de protecție în orice moment.

Pentru a demara punerea în aplicare a acestor obiective, Comisia Europeană lansează cinci inițiative emblematice, câte una pentru fiecare obiectiv. De exemplu, o inițiativă emblematică va fi lansarea preparEU, un program paneuropean de sensibilizare a cetățenilor europeni cu privire la reziliența în fața dezastrelor.

Context

Atunci când amploarea unei situații de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE. Odată activat, Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență al UE coordonează și finanțează asistența pusă la dispoziție de statele membre ale UE și de alte opt state participante (Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia) prin oferte spontane. Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre stabilesc domenii prioritare și obiective specifice conexe pentru a consolida reziliența la dezastre a mecanismului de protecție civilă al UE și a statelor membre. Obiectivele reprezintă o bază comună fără caracter obligatoriu pentru sprijinirea acțiunilor de prevenire și de pregătire în caz de dezastre care afectează două sau mai multe țări în același timp.

Informații suplimentare

Recomandarea Comisiei privind obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre

Comunicarea Comisiei privind obiectivele Uniunii Europene în materie de reziliență în caz de dezastre: să acționăm împreună pentru a face față situațiilor de urgență viitoare

Mecanismul de protecție civilă al UE

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență

Fișă informativă

Detalii

Data publicării

8 februarie 2023

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...