RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisarii europeni Nicolas Schmit și Elisa Ferreira vin în România pentru a lansa programele din cadrul politicii de coeziune

Luni și marți, 3-4 aprilie, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, vor efectua o vizită oficială în România, la București, Iași și Vaslui.

 

Luni și marți, 3-4 aprilie, comisarul european pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Nicolas Schmit, și comisarul european pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, vor efectua o vizită oficială în România, la București, Iași și Vaslui, pentru a participa la evenimentul de lansare a programelor naționale pentru 2021-2027 ale politicii de coeziune, pentru a se întâlni cu autorități naționale și regionale și pentru a vizita mai multe proiecte finanțate de UE.

Luni dimineața, comisarii se vor întâlni la București cu prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă, cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș, și cu ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi.

Comisarii se vor deplasa apoi la Iași, unde, la ora 16.00, vor participa împreună cu ministrul Boloș și cu ministrul Budăi la evenimentul de lansare a celor opt programe naționale de coeziune. Evenimentul de lansare va fi urmat de o conferință de presă. La ora 18.00, comisarii se vor întâlni cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în regiunea de nord-est”.

Marți, comisarii Schmit și Ferreira se vor deplasa la Vaslui pentru a vizita mai multe proiecte finanțate prin politica de coeziune, și anume „Spitalul Județean de Urgență”, un proiect de extindere a infrastructurii locale de învățământ preșcolar și o fabrică de prelucrare a cărnii care angajează persoane vulnerabile și care este unul dintre cei mai mari angajatori din regiune.

Comisarii se vor întoarce apoi la Iași și vor vizita Centrul pentru refugiați ucraineni de la Nicolina și alte proiecte finanțate prin politica de coeziune, inclusiv: Fundația „Alături de voi”, care sprijină incluziunea persoanelor cu dizabilități prin intermediul unui model de întreprindere socială; Centrul de simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, o unitate cu tehnologie de vârf cofinanțată de UE al cărei scop este să îmbunătățească aspectele practice ale formării în domeniul medical;  precum și proiectul transfrontalier SMURD, un centru de formare comun cu Republica Moldova pentru intervenții în situații de urgență.

Agenda desfășurată a evenimentului:

Luni, 3 aprilie:

București:

10.00 - întâlnire cu prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă

Iași:

16.00 - participarea, alături de ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel-Ioan Boloș, și de ministrul muncii și solidarității sociale, Marius-Constantin Budăi, la evenimentul de lansare a celor opt programe naționale de coeziune. Evenimentul de lansare va fi urmat de o conferință de presă.

Atât evenimentul de lansare cât și conferința de presă vor fi transmise în direct pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene în România.

18.00 - întâlnire cu părțile interesate de la nivel local în cadrul unui dialog cu cetățenii intitulat „Viitorul politicii de coeziune în regiunea de nord-est”.

Marți, 4 aprilie:

Vaslui:

09.30 - vizitarea mai multor proiecte finanțate prin politica de coeziune: „Spitalul Județean de Urgență”, extinderea infrastructurii locale de învățământ preșcolar și o fabrică de prelucrare a cărnii

Iași:

13.00 - vizitarea Centrului pentru refugiați ucraineni de la Nicolina (comisar Ferreira) și a Fundației „Alături de voi” (comisar Schmit)

16.00 - vizitarea Centrului de simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir” din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”

17.45 - vizită la proiectul transfrontalier SMURD, un centru de formare comun cu Republica Moldova pentru intervenții în situații de urgență

Detalii

Data publicării

31 martie 2023

Date de contact

Nume

Anca Păduraru

E-mail

Anca.Paduraru@ec.europa.eu

Număr de telefon

+40722763764

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...