RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

„Salvați albinele și fermierii!”: Un milion de semnături în cadrul inițiativei cetățenești europene

„Salvați albinele și fermierii!”: Un milion de semnături în cadrul inițiativei cetățenești europene – un semnal pentru colegiuitorii UE să mențină nivelul de ambiție în materie de mediu

 

În data de 5 aprilie Comisia a răspuns inițiativei cetățenești europene (ICE) „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos”.

Comisia salută inițiativa și recunoaște importanța ICE, în special deoarece crizele interconectate legate de schimbările climatice, poluare și pierderea biodiversității reprezintă provocări din ce în ce mai mari pentru agricultura și securitatea alimentară a Europei. În UE, una din trei specii de albine, fluturi și sirfide este în declin, în timp ce 80 % din speciile de culturi agricole și plante sălbatice cu flori depind de zoogamie. Jumătate din terenurile agricole din UE sunt deja expuse riscului de a se confrunta cu un deficit de polenizare. Amenințarea de dispariție a polenizatorilor este o amenințare la adresa securității alimentare și a vieții pe Pământ.

Succesul inițiativei cetățenești este un semn clar al sprijinului public larg pentru acțiuni în favoarea polenizatorilor, a biodiversității și a agriculturii durabile. În acest context, Comisia solicită Parlamentului European și Consiliului să ajungă la acorduri rapide și ambițioase cu privire la propunerile legislative deja prezentate, care vor contribui la protejarea și refacerea polenizatorilor în Europa și la transpunerea în legislație a ambițiilor cetățenilor.

Acțiuni cuprinzătoare pentru sustenabilitatea sistemelor alimentare

Printre acțiunile Comisiei din cadrul Pactului verde european menite să asigure sustenabilitatea sistemelor alimentare se numără, în special: Strategia UE „De la fermă la consumator” și Strategia privind biodiversitatea, Regulamentul privind refacerea naturii, Regulamentul privind utilizarea durabilă a pesticidelor, Inițiativa revizuită a UE privind polenizatorii, Noul pact pentru polenizatori, precum și noua politică agricolă comună a UE pentru perioada 2023-2027. Împreună, aceste propuneri și inițiative ale Comisiei reprezintă un răspuns cuprinzător la solicitările formulate în ICE.

Propunerea de Regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor stabilește o cale ambițioasă de reducere a riscului și a utilizării pesticidelor chimice în UE, inclusiv în agricultură. Comisia a propus să se reducă riscul pesticidelor chimice și utilizarea acestora în agricultura UE cu 50 % până în 2030. În cadrul unor parametri definiți pentru a asigura realizarea acestei reduceri globale la nivelul UE, statele membre vor stabili obiective naționale de reducere. Prin noile măsuri se va asigura faptul că toți fermierii și alți utilizatori profesioniști de pesticide practică gestionarea integrată a dăunătorilor, conform căreia, pentru prevenirea și combaterea dăunătorilor sunt avute în vedere mai întâi metode alternative care respectă mediul, pesticidele chimice putând fi utilizate numai în ultimă instanță. În Cadrul mondial pentru biodiversitate, convenit în decembrie 2022 la Montreal, UE și statele sale membre s-au angajat, de asemenea, să reducă la jumătate riscul global prezentat de pesticide până în 2030.

Propunerea de Regulament privind refacerea naturii va contribui, de asemenea, la inversarea declinului populațiilor de polenizatori până în 2030 și la readucerea naturii pe terenurile agricole, inclusiv prin obiective specifice pentru refacerea ecosistemelor agricole. Propunerea de Regulament privind refacerea naturii combină un obiectiv general de refacere a naturii vizând refacerea pe termen lung a naturii în zonele terestre și maritime ale UE cu obiective obligatorii în materie de refacere a anumitor habitate și specii. Aceste măsuri ar trebui să acopere cel puțin 20 % din zonele terestre și maritime ale UE până în 2030 și, în cele din urmă, toate ecosistemele care trebuie refăcute până în 2050.

Împreună, aceste propuneri pot aduce schimbări reale în ceea ce privește conservarea polenizatorilor la nivelul UE.

Etapele următoare

Prioritatea nu este propunerea de noi acte legislative, ci asigurarea adoptării și apoi a punerii în aplicare în timp util a propunerilor în curs de negociere de către colegiuitori, fiecare dintre ele având o relevanță deosebită în contextul acestei ICE, alături de punerea în aplicare efectivă a PAC. Faptul că s-au strâns peste un milion de declarații în sprijinul acestei inițiative cetățenești reprezintă un semnal clar de încurajare a menținerii nivelului ridicat de ambiție al propunerilor Comisiei.

Context

Inițiativa cetățenească europeană „Salvați albinele și fermierii!” reflectă preocupările publicului cu privire la sustenabilitatea socioeconomică și de mediu a agriculturii europene și invită Comisia să asigure:

·       eliminarea treptată a pesticidelor sintetice până în 2035;

·       refacerea biodiversității în agricultură și

·       sprijinirea fermierilor în tranziția către o agricultură durabilă.

Inițiativa cetățenească europeană (ICE) a fost lansată în aprilie 2012, ca mijloc prin care cetățenii pot stabili agenda pentru o gamă largă de domenii de politică. ICE permite unui număr de 1 milion de cetățeni din cel puțin șapte dintre statele membre ale UE să invite Comisia Europeană să propună un act juridic în domeniile care țin de competența acesteia. Inițiativa cetățenească europeană este unul dintre principalele instrumente inovatoare de promovare a democrației participative la nivelul UE.

Până acum, Comisia a primit 125 de cereri de lansare a unei ICE, dintre care nouă au fost prezentate Comisiei după ce au atins pragul de un milion de semnături.

Inițiativa „Salvați albinele și fermierii! Către o agricultură propice albinelor pentru un mediu sănătos” este cea de a șaptea ICE care primește un răspuns din partea Comisiei. Această ICE se aliniază apelurilor lansate în cadrul Conferinței privind viitorul Europei, prin care cetățenii au insistat asupra necesității de a produce alimente într-un mod sigur, durabil, just, responsabil din punct de vedere climatic și la prețuri accesibile, protejând biodiversitatea și ecosistemele și asigurând, totodată, securitatea alimentară.

Informații suplimentare

Comunicare

Inițiativa cetățenească europeană „Salvați albinele și fermierii”

Strategia „De la fermă la consumator” 

Strategia UE privind biodiversitatea

Propunerea de Regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor

Propunerea de Regulament privind refacerea naturii

Inițiativa UE privind polenizatorii

Documentul de lucru al serviciilor Comisiei privind factorii care influențează securitatea alimentară

Inițiativa cetățenească europeană – informații generale despre instrument

Detalii

Data publicării

6 aprilie 2023

Date de contact

Nume

Adalbert JAHNZ

E-mail

adalbert.jahnz@ec.europa.eu

Număr de telefon

+ 32 2 295 31 56

Nume

Anna WARTBERGER

E-mail

Anna.WARTBERGER1@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 298 20 54

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...