RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Economia europeană, în uşoară redresare

        Estimările arată că PIB-ul european îşi va relua treptat tendinţa de creştere, deşi ritmul redresării economice este mai puţin alert decât în cazul crizelor din trecut.
        Recesiunea a luat sfârşit în cel de-al treilea trimestru al anului 2009 - în mare parte, datorită măsurilor fiscale şi monetare adoptate pentru a stimula economia europeană. Previziunile economice ale UE arată că anumiţi factori temporari au avut, de asemenea, un rol în acest sens.

        Se estimează că, în 2010, economia UE va creşte cu 1% (cu un sfert de punct procentual în plus faţă de cifrele calculate în toamna anului trecut). Creşterea se va datora parţial redresării economiei la nivel global. În 2011, PIB-ul ar urma să crească cu 1¾%.
        Ritmul de redresare economică va fi însă diferit de la ţară la ţară, reflectând circumstanţele şi politicile de pe plan naţional.
        Rata şomajului a crescut semnificativ în timpul recesiunii, dar este totuşi mai mică decât valoarea preconizată toamna trecută. Pentru anul acesta, se estimează că rata şomajului la nivelul UE se va stabiliza în jurul nivelului de 10%.

        Criza a afectat grav şi finanţele publice. În 2010, deficitele bugetare naţionale ar urma să se situeze în jurul valorii de 7¼% din PIB, iar raportul dintre datoria publică şi PIB va continua să crească.
        Inflaţia înregistrează o uşoară tendinţă ascendentă, comparativ cu nivelul foarte scăzut înregistrat în 2009. Se estimează însă că salariile şi preţurile vor fi menţinute sub control datorită ritmului lent de creştere economică. Inflaţia ar putea atinge valoarea de 1¾% în UE şi de 1½% în zona euro.

        Există încă multe incertitudini în ceea ce priveşte redresarea economiei UE, după cum s-a văzut în cazul recentelor tensiuni de pe pieţele obligaţiunilor de stat. Totuşi, în general, riscurile rămân moderate.
        Comisia publică previziuni economice de patru ori pe an - 2 rapoarte ample (primăvara şi toamna) şi două previziuni intermediare (în februarie şi în septembrie).
Previziunile economice de primăvară (2010)

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...