RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

UE prelungește avantajele comerciale acordate Ucrainei

Suspendarea taxelor la import, a contingentelor și a măsurilor de apărare comercială (cunoscute sub denumirea de „măsuri comerciale autonome”) aplicabile exporturilor ucrainene către Uniunea Europeană se prelungește cu un an.

 

Această dovadă puternică a sprijinului ferm pe care UE îl acordă Ucrainei va contribui la atenuarea situației dificile cu care se confruntă producătorii și exportatorii ucraineni din cauza agresiunii militare neprovocate și nejustificate a Rusiei.

UE elimină treptat, până la 15 septembrie 2023, măsurile preventive excepționale și temporare adoptate la 2 mai 2023 cu privire la importurile de grâu, porumb, semințe de rapiță și de floarea-soarelui din Ucraina în temeiul clauzei excepționale de salvgardare prevăzute în Regulamentul privind măsurile comerciale autonome. Domeniul de aplicare al acestor măsuri se reduce de la 17 la 6 linii tarifare pentru cele 4 produse vizate. Aceste măsuri temporare și specifice au fost adoptate din cauza blocajelor logistice legate de aceste produse în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia și cu condiția ca statele membre să nu mențină nicio măsură restrictivă. Eliminarea treptată va permite realizarea unor îmbunătățiri semnificative ale culoarelor de solidaritate și abordarea provocărilor legate de transportarea cerealelor din Ucraina pentru sezonul curent de recoltă.

Aceste măsuri continuă să fie necesare pentru o perioadă limitată de timp, având în vedere circumstanțele excepționale ale blocajelor logistice grave și capacitatea limitată de stocare a cerealelor înainte de sezonul de recoltare, întâlnite în cinci state membre. După cum s-a convenit, a fost instituită o platformă comună de coordonare pentru a coordona eforturile Comisiei, ale Bulgariei, Ungariei, Poloniei, României și Slovaciei, precum și ale Ucrainei de a îmbunătăți fluxul comercial dintre Uniune și Ucraina, inclusiv tranzitul de produse agricole de-a lungul coridoarelor. Vicepreședintele executiv Valdis Dombrovskis conduce acest proces la nivel politic. O primă reuniune de lansare a acestei platforme de coordonare a avut loc la nivel tehnic, la 2 iunie.

Îmbunătățirea culoarelor de solidaritate va fi, prin urmare, monitorizată de această platformă de facilitare a exporturilor.

În cazul în care tranzitul mărfurilor ucrainene este împiedicat de cerințe nejustificat de împovărătoare în unul sau mai multe dintre cele cinci state membre, Comisia va reevalua dacă condițiile de fond pentru impunerea acestor măsuri preventive rămân valabile.

Aceste măsuri excepționale și temporare respectă pe deplin angajamentul ferm al UE de a sprijini Ucraina și a menține capacitățile acesteia de a-și exporta cerealele, care reprezintă o sursă alimentară esențială la nivel mondial, precum și de a menține la un nivel scăzut prețurile alimentelor, având în vedere provocările generate de agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei și a populației sale civile.

Context

În vigoare de la 4 iunie 2022, măsurile comerciale autonome de liberalizare a comerțului cu Ucraina au avut un efect pozitiv asupra comerțului Ucrainei cu UE. Împreună cu culoarele de solidaritate, măsurile comerciale autonome au permis menținerea fluxurilor comerciale din Ucraina către UE în 2022, în pofida perturbărilor cauzate de război și împotriva tendinței generale a schimburilor comerciale cu Ucraina a căror tendință a fost, per ansamblu, de scădere pronunțată.

Având un caracter unilateral și temporar, măsurile comerciale autonome extind în mod semnificativ domeniul de aplicare al liberalizării tarifare în cadrul zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare UE-Ucraina prin suspendarea tuturor taxelor și contingentelor restante, precum și a taxelor legate de măsurilor antidumping și de salvgardare aplicate importurilor ucrainene în această perioadă dificilă prin care trece Ucraina.

Măsurile preventive excepționale și temporare privind importurile unui număr limitat de produse din Ucraina au intrat în vigoare la 2 mai 2023 și urmau să dureze până la 5 iunie 2023.

Măsurile vizează doar patru produse agricole originare din Ucraina, și anume grâul, porumbul, rapița și semințele de floarea-soarelui. Măsurile excepționale sunt mai bine orientate în ceea ce privește domeniul de aplicare și, în plus, ele nu se vor aplica semințelor destinate însămânțării. În această perioadă, aceste produse pot fi puse în continuare în liberă circulație în toate statele membre ale Uniunii Europene, altele decât Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia. Produsele respective pot continua să circule în aceste cinci state membre ori să le tranziteze în cadrul unui regim de tranzit vamal comun sau pot fi expediate în continuare către o țară sau un teritoriu din afara UE.

Informații suplimentare

Măsuri comerciale autonome prelungite – regulament

Monitorizarea importurilor din Ucraina care fac obiectul măsurilor de liberalizare a comerțului

Relațiile comerciale ale UE cu Ucraina

Măsuri ale UE în semn de solidaritate cu Ucraina

Măsuri preventive privind anumite importuri din Ucraina (europa.eu)

Măsurile preventive adoptate astăzi

Anexa la măsurile preventive

Detalii

Data publicării

5 iunie 2023

Date de contact

Nume

Miriam GARCIA FERRER

E-mail

miriam.garcia-ferrer@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 299 90 75

Nume

Roberta VERBANAC

E-mail

roberta.verbanac@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 298 24 98

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...