RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Comisia salută acordul politic privind noile norme menite să stimuleze securitatea cibernetică în instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE

Comisia salută acordul politic privind noile norme menite să stimuleze securitatea cibernetică în instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE.

 

Comisia salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la regulamentul propus de ComisieEN••• de stabilire a unor măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii. Negocierile s-au încheiat, fiind acum posibilă aprobarea finală a textului juridic de către Parlamentul European și Consiliu.

Comisia a anunțatRO••• propunerea de regulament privind securitatea cibernetică în martie 2022. Prezentul regulament va institui un cadru de guvernanță, de gestionare a riscurilor și de control al tuturor entităților UE din domeniul securității cibernetice, cu un nou Comitet interinstituțional pentru securitate cibernetică, pentru a monitoriza punerea sa în aplicare. El va extinde, de asemenea, mandatul Centrului de răspuns la incidente de securitate cibernetică pentru instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE (CERT-UE), ca centru de informații operative, de schimb de informații și de coordonare a răspunsului la incidente legate de amenințări, ca organism consultativ central și ca furnizor de servicii. CERT-UE va fi redenumit „Serviciul de securitate cibernetică pentru instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii”, pentru a reflecta noul său mandat, păstrând în același timp denumirea prescurtată CERT-UE în scopuri de recunoaștere.

Elementele-cheie ale propunerii pentru toate instituțiile, organele, oficiile și agențiile UE sunt următoarele:

·       să dispună de un cadru de guvernanță, de gestionare a riscurilor și de control în domeniul securității cibernetice;

·       să efectueze periodic evaluări ale maturității;

·       să implementeze măsuri de securitate cibernetică care să abordeze riscurile identificate;

·       să pună în aplicare un plan pentru îmbunătățirea securității cibernetice a acestora;

·       să facă schimb de informații legate de incidente cu CERT-UE fără întârzieri nejustificate.

Etapele următoare

Odată textul finalizat, Parlamentul European și Consiliul vor trebui să adopte oficial noul regulament pentru ca acesta să poată intra în vigoare. Entitățile din Uniune vor fi apoi obligate să respecte obligațiile și termenele specificate în text. Acest lucru va contribui la asigurarea unor niveluri mai ridicate de securitate cibernetică în administrația UE și aceasta va fi mai bine pregătită pentru a face față provocărilor viitoare. 

Context

În rezoluția sa din martie 2021, Consiliul Uniunii Europene a subliniat importanța unui cadru de securitate solid și coerent pentru protejarea întregului personal, a datelor, a rețelelor de comunicații, a sistemelor informatice și a proceselor decizionale ale UE. Acest lucru poate fi realizat numai printr-o reziliență sporită și printr-o cultură a securității îmbunătățită a instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor UE.

Urmând Strategiei UE privind o uniune a securitățiiRO••• și Strategiei de securitate cibernetică a UERO•••, Regulamentul privind securitatea cibernetică propus astăzi va asigura coerența cu politicile existente ale UE în materie de securitate cibernetică, în deplină aliniere cu legislația europeană actuală:

·       Directiva privind măsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în UniuneRO••• („NIS 2”), la care această legislație este aliniată în ceea ce privește principiile și nivelul de ambiție, respectând totodată particularitățile entităților Uniunii;

·       Regulamentul privind securitatea ciberneticăRO•••;

·       Recomandarea ComisieiRO••• privind răspunsul coordonat la incidentele și crizele de securitate cibernetică de mare amploare.

Informații suplimentare

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind securitatea informațiilor în instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii,EN•••

Detalii

Data publicării

26 iunie 2023

Date de contact

Nume

Johannes BAHRKE

E-mail

johannes.bahrke@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 295 86 15

Nume

Marietta GRAMMENOU

E-mail

marietta.grammenou@ec.europa.eu

Număr de telefon

+32 2 298 35 83

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...