RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Simplificarea Politicii Agricole Comune: condiţii mai bune pentru agricultori

        Orice reformă a Politicii Agricole Comune (PAC) trebuie să se bazeze pe reguli mai simple şi mai transparente, se arată într-o rezoluţie adoptată marţi la Strasbourg. Deputaţii europeni propun reducerea birocraţiei în sistemul de cereri pentru plăţi, simplificarea legislaţiei cu privire la identificarea electronică animalelor şi o mai bună informare a agricultorilor prin crearea, de exemplu, a unei linii de asistenţă telefonică în fiecare Stat Membru.

         Această rezoluţie, redactată de Richard Ashworth (ECR, UK), face parte dintr-o dezbatere mai largă privind modalităţile de reformare a Politicii Agricole pentru următoarea perioadă a programului bugetar multianual, care va începe în 2013.  
Mai puţină birocraţie în sistemul de cereri pentru plăţi

        Deputaţii consideră că fermierii ar trebui să aibă acces la un sistem funcţional, care să le permită depunerea facilă şi fără cerinţe birocratice inutile a cererilor pentru obţinerea plăţilor directe. Pentru simplificarea regulilor pentru schema de plăţi unice, ar trebui eliminată obligaţia furnizării aceloraşi informaţii detaliate anual. De asemenea, ar trebui revizuită definiţia activităţilor agricole, aşa încât solicitanţii care nu sunt agricultori activi să nu poată fi eligibili. Eurodeputaţii susţin că Politica Agricolă Comună ar trebui să fie mai simplă, dar şi "mai transparentă şi mai echitabilă".

 Sancţiuni transparente şi proporţionale

        Sistemul de amenzi aplicate agricultorilor în cazul comiterii de erori în ceea ce priveşte cererile de plată ar trebui să fie proporţional cu gravitatea încălcării şi nu ar trebui aplicate sancţiuni în cazul unor erori minore, în special atunci când nu au fost comise din vina agricultorilor. În opinia deputaţilor europeni, regulile privind eco-condiţionalitatea (standardele de sănătate publică, sănătatea animalelor, protecţia mediului înconjurător sau bunăstarea animalelor) ar trebui să ia în considerare mărimea exploataţiilor şi să fie uşor de înţeles. În cazul în care în ultimii ani au existat doar câteva încălcări, controalele anuale privind eco-condiţionalitatea ar trebui reduse sau înlocuite cu un sistem de control prin sondaj.  

        În rezoluţie se subliniază de asemenea că mai mult sprijin şi consultanţă prin informaţii eficiente şi instrumente consultative, precum o linie de asistenţă telefonică sau prin intermediul internetului, ar putea contribui la prevenirea încălcărilor şi la reducerea constantă a inspecţiilor.

Identificarea turmei pentru ovine şi caprine

        Deputaţii solicită Comisiei Europene să elimine toate reglementările inutile privind identificarea animalelor şi să realizeze o armonizare cuprinzătoare a legislaţiei din acest domeniu, foarte diferită în prezent.  Este de asemenea solicitată o scutire de trei ani în ceea ce priveşte sancţiunile privind eco-condiţionalitatea în legătură cu identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor, pentru a da agricultorilor timp să se familiarizeze cu această tehnologie nouă şi complexă.  

        În ceea ce priveşte raportarea cu privire la ovine şi caprine, deputaţi consideră că în aceste cazuri, precum şi pentru porcine, identificarea turmei în ansamblu este suficientă. 

Raportor: Richard Ashworth (ECR, UK)
Procedură: raport din iniţiativă proprie
Dezbatere: luni, 19 aprilie
Vot: marţi, 18 mai

Profilul raportorului - Richard Ashworth (ECR, UK) 
Textul adoptat va fi disponibil (click 18 mai 2010) aici 

Produse audio, video şi foto de la sesiunea plenară via server FTP (calitate de emisie)
ftp://epavvideoget:mo12ssb@ftpeps01.europarl.eu.int//epavvideo/EBS/Strasbourg/week20/
 Serviciul de presă al Parlamentului European

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...