RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Tabloul de bord privind justiția în Uniunea Europeană pentru anul 2024 arată că percepția asupra independenței sistemului judiciar s-a îmbunătățit

Tabloul de bord privind justiția în Uniunea Europeană pentru anul 2024 arată că percepția asupra independenței sistemului judiciar s-a îmbunătățit.

 

Comisia Europeană a publicat la 11 iunie, cea de a 12-a ediție a tabloului de bord privind justiția în UE, o prezentare generală anuală care oferă date comparative cu privire la eficiența, calitatea și independența sistemelor de justiție din statele membre ale UE. Față de anul trecut, percepția publicului cu privire la independența sistemului judiciar s-a îmbunătățit, inclusiv în țările care s-au confruntat cu provocări sistemice.

Věra Jourová, vicepreședinta pentru valori și transparență, a declarat: „Cel mai recent tablou de bord privind justiția în UE arată că eforturile noastre de consolidare a independenței sistemului judiciar în întreaga UE dau roade. Prin evidențierea principalelor domenii în care se pot aduce îmbunătățiri și prin sărbătorirea progreselor înregistrate, ne propunem să promovăm încrederea în instituțiile noastre juridice și să ne asigurăm că justiția este independentă și accesibilă tuturor. În ultimii 12 ani, tabloul de bord s-a dovedit a fi un instrument fiabil pentru a ține pasul cu progresele înregistrate și pentru a identifica domeniile în care se pot aduce îmbunătățiri în toate statele membre, contribuind la eforturile noastre de a proteja în continuare statul de drept și de a sprijini drepturile cetățenilor și ale întreprinderilor deopotrivă.”

Informațiile cuprinse în tabloul de bord privind justiția în UE contribuie la monitorizarea efectuată în cadrul semestrului european și al ciclului anual privind statul de drept – constatările vor fi utilizate pentru Raportul Comisiei din 2024 privind statul de drept. Tabloul de bord privind justiția în UE pentru anul 2024 a fost dezvoltat în continuare pentru a răspunde nevoii de informații comparative suplimentare (precum un nou grafic privind salariile personalului experților din domeniul judiciar și al procurorilor și privind procedura de demitere a procurorilor generali), identificate în cursul pregătirii Raportului din 2023 privind statul de drept. Datele din tabloul de bord sunt, de asemenea, utilizate pentru monitorizarea planurilor naționale de redresare și reziliență.

Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă.

Detalii

Data publicării

11 iunie 2024

Date de contact

Christian Wigand

Nume

Christian Wigand

Număr de telefon

+ 32 2 296 22 53

Cristina Torres Castillo

Nume

Cristina Torres Castillo

Număr de telefon

+ 32 2 299 06 79

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6574 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri și pentru zonele rurale

Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin public copleșitor în ceea ce privește agricultura europeană...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Comisia lansează Platforma europeană a părților interesate privind reziliența în domeniul apei și Academia Europeană a Apei

Comisia Europeană organizează luni două evenimente separate pentru a lansa două inițiative esențiale care...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine

Consens substanțial cu privire la acordul comercial UE-Filipine. UE și Filipine au ajuns la...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Europenii fac mai multă activitate fizică, arată un nou sondaj Eurobarometru

În ajunul Săptămânii europene a sportului 2026, Comisia Europeană a publicat cel de al...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Reforma vamală a UE marchează o nouă eră pentru vămile din Europa

Reforma vamală a UE a intrat în vigoare, marcând începutul unui sistem vamal mai...

Cetățenie Europeană
25.09.2026

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE pentru a discuta modalități de consolidare a democrațiilor noastre

Grupul de dezbatere al cetățenilor europeni privind reziliența democratică va reuni cetățeni ai UE...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...