RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Noi fonduri pentru alianțe suplimentare între universități europene, având ca scop stimularea cooperării în învățământul superior

Comisia a anunțat la 28 iunie, rezultatele cererii de propuneri Erasmus+ din 2024 pentru inițiativa privind universitățile europene, care oferă sprijin alianțelor între instituțiile de învățământ superior. 

 

În urma acestor rezultate, 14 noi alianțe între universități europene se alătură celor 50 de alianțe selectate anterior, fiecare urmând să primească până la 14,4 milioane EUR pe o perioadă de patru ani.

Aceste 64 de alianțe între universități europene reunesc peste 560 de instituții de învățământ superior de toate tipurile, din toate regiunile Europei. Rezultatele marchează un pas important în atingerea obiectivului strategiei europene pentru universități, și anume de a avea cel puțin 60 de alianțe între universități europene și peste 500 de universități implicate până la jumătatea anului 2024.

Alianțele între universități europene aduc la un loc o nouă generație de europeni, permițându-le să studieze și să lucreze în diferite țări din Europa, în diferite limbi și în diferite sectoare și discipline universitare. Studenții pot obține o diplomă de nivel înalt prin combinarea studiilor în mai multe țări europene, contribuind astfel la atractivitatea și la competitivitatea pe plan internațional a învățământului superior european. Aceste alianțe generează și inovații în regiunile Europei, permițând studenților să colaboreze cu cadre universitare, cu cercetători, cu întreprinderi, cu municipalități, cu autorități și cu organizații ale societății civile. Comisia va sprijini în continuare alianțele între universități europene, precum și orice alt tip de parteneriat între instituții de învățământ superior pentru a facilita furnizarea de programe de diplome comune, astfel cum se indică și în proiectul de diplomă europeană prezentat în martie 2024.

Un comunicat de presă este disponibil aici.

Date de contact

Johanna Bernsel

Johanna Bernsel

Număr de telefon

+ 32 2 298 66 99

Federica Miccoli

Federica Miccoli

Număr de telefon

+32 2 295 83 00

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6548 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
06.09.2026

Comisia marchează Ziua europeană a culturii evreiești

Uniunea Europeană și Comisia marchează duminică, 6 septembrie, Ziua europeană a culturii evreiești.  UE...

Cetățenie Europeană
06.09.2026

UE trimite mai multe ajutoare Nepalului în contextul în care supraviețuitorii inundației se confruntă cu condiții umanitare grave

Familiile din Nepal se confruntă cu impactul umanitar tragic al uneia dintre cele mai...

Cetățenie Europeană
04.09.2026

705 milioane EUR acordate generației următoare de cercetători europeni

705 milioane EUR acordate generației următoare de cercetători europeni. Consiliul European pentru Cercetare (CEC)...

Cetățenie Europeană
03.09.2026

Comisia solicită opinii referitoare la normele UE privind litigiile civile și comerciale transfrontaliere

Comisia solicită opinii referitoare la normele UE privind litigiile civile și comerciale transfrontaliere. Comisia...

Cetățenie Europeană
03.09.2026

Comisia stimulează producția maritimă cu noua Alianță a UE pentru lanțurile valorice din industria maritimă

Comisia Europeană a lansat oficial noua Alianță a UE pentru lanțurile valorice din industria maritimă,...

Cetățenie Europeană
03.09.2026

Cele mai recente date privind investițiile în sectorul educației din Europa evidențiază modalități de sporire a atractivității profesiei de cadru didactic

Cele mai recente date privind investițiile în sectorul educației din Europa evidențiază modalități de...

Cetățenie Europeană
01.09.2026

UE prelungește sprijinul acordat Serbiei în contextul intensificării incendiilor de vegetație

UE prelungește sprijinul acordat Serbiei în contextul intensificării incendiilor de vegetație. Sprijinul pentru combaterea...

Cetățenie Europeană
01.09.2026

Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut în prima jumătate a anului 2026

Comerțul agroalimentar al UE a continuat să aibă rezultate solide în prima jumătate a...

Cetățenie Europeană
01.09.2026

NextGenerationEU a ajuns la finalul punerii în aplicare

Ziua de astăzi marchează o etapă importantă pentru  Mecanismul de redresare și reziliență, piesa centrală...

Cetățenie Europeană
01.09.2026

UE alocă un ajutor umanitar de 2 milioane EUR pentru a sprijini victimele viiturii rapide din Nepal

În urma viiturii rapide masive care a provocat peste 300 de decese în Nepal,...

Cetățenie Europeană
28.08.2026

România primește prima plată de 2,5 miliarde EUR în cadrul instrumentului de apărare SAFE

România a primit la 26.08.2026 prima plată, în valoare de 2,5 miliarde EUR, în...