Michel Barnier, comisarul pentru Piaţa Internă şi Servicii, a declarat: „Este inacceptabil ca contribuabilii să continue să plătească preţul greu pe care îl presupune salvarea sectorului bancar. Nu ei trebuie să fie în prima linie. Eu cred în principiul «poluatorul plăteşte». Trebuie să ne construim un mecanism care să garanteze că sectorul financiar va suporta costul crizelor bancare viitoare. Iată de ce consider că băncilor trebuie să li se ceară să contribuie la un fond destinat să gestioneze situaţiile de faliment bancar, să protejeze stabilitatea financiară şi să limiteze „contaminarea” altor bănci, dar care să nu constituie un fond de salvare. Europa trebuie să îşi asume rolul de lider în dezvoltarea unor abordări comune şi în asigurarea unui model de cooperare care să poată fi aplicat la nivel mondial.”
De ce sunt necesare fonduri pentru soluţionarea crizelor bancare
Criza financiară a obligat guvernele naţionale să folosească masiv banii contribuabililor pentru a veni în sprijinul sectorului financiar naţional, pentru a menţine stabilitatea financiară şi pentru a proteja depozitarii. Sunt necesare eforturi pentru a evita apariţia unor situaţii similare. Comisia elaborează deja o serie de măsuri de prevenire care ar trebui să reducă posibilitatea falimentelor bancare, însă se impun eforturi suplimentare pentru a garanta că, în cazul unor viitoare falimente bancare, există mecanisme robuste, susţinute prin fonduri private, care să facă faţă unor astfel de situaţii.
În octombrie 2009, Comisia şi-a afirmat în mod clar sprijinul pentru crearea unui nou cadru de gestionare a situaţiilor de criză bancară la nivelul UE. Acest nou cadru va include un ansamblu armonizat de competenţe şi reguli care le vor permite organelor de reglementare să evite falimentele în sectorul bancar şi să faciliteze soluţionarea corectă a cazurilor de insolvenţă bancară, minimizând totodată costurile suportate de contribuabili ( (IP/09/1549). Comisia propune astăzi completarea acestui nou cadru prin crearea unor fonduri pentru soluţionarea situaţiilor de criză bancară, ale căror amploare şi sferă vor depinde, după cum este şi natural, de eficienţa unei supravegheri şi a unei reglementări ameliorate.
Diverse state membre ale UE au impus deja sau iau în considerare posibilitatea de a impune taxe în sectorul lor bancar. Cu toate acestea, lipsa unei abordări coordonate în ceea ce priveşte valoarea taxelor şi modul de utilizare a banilor implică riscul unor denaturări ale concurenţei între pieţele bancare naţionale şi al apariţiei unor dificultăţi la nivelul cooperării transfrontaliere în perioadele de criză.
Ce sugerează Comisia? O reţea de fonduri finanţate de bănci pentru soluţionarea, la nivelul UE, a crizelor bancare
Comisia este convinsă că instituirea, la nivelul UE, a unei reţele de mecanisme prefinanţate, cu mandate clar definite, ar fi cel mai bun mijloc de utilizare a banilor proveniţi din taxele impuse băncilor. Fondurile ar avea ca scop finanţarea categoriilor de măsuri prezentate în comunicarea din octombrie 2009 privind gestionarea crizelor, printre care se numără: finanţarea unei „bănci punte” (bridge bank), transferul total sau parţial de active şi/sau pasive şi finanţarea unei separări între băncile „bune” şi băncile „rele”.
Crearea unor fonduri de soluţionare ar spori rezistenţa sectorului bancar la situaţiile de criză şi ar elimina necesitatea de a recurge la banii contribuabililor. Totodată, Comisia recunoaşte că existenţa unor mecanisme ample finanţate de bănci ridică importante probleme de „risc moral” dacă s-ar considera că astfel de fonduri ar fi destinate să protejeze băncile împotriva unui eventual faliment. Acest aspect constituie o preocupare majoră, care trebuie atenuată indicând în mod clar şi fără echivoc că acţionarii şi creditorii neasiguraţi trebuie să fie primii care să suporte consecinţele unui faliment bancar şi că fondurile de soluţionare nu vor constitui o poliţă de asigurare şi nu vor fi folosite pentru a salva băncile de la faliment, ci pentru a facilita o gestionare corectă a falimentului.
Amploarea potenţială şi funcţionarea fondurilor
Fondurile pentru soluţionarea crizelor bancare trebuie constituite treptat, iar procedurile de colectare a taxelor de la bănci ar putea fi concepute astfel încât să încurajeze un comportament adecvat şi să reducă nevoia de a recurge la un mecanism de soluţionare. Însă Comisia nu intenţionează, în această fază, să detalieze cu precizie cum se estimează că vor funcţiona aceste fonduri de soluţionare şi cât de ample ar trebui să fie ele. Comisia recunoaşte că va fi esenţial să se asigure o înţelegere clară şi o evaluare atentă a efectelor cumulate ale gamei largi de reforme legate de taxe şi de capitalul băncilor. În acelaşi timp, va fi necesar să se garanteze că aceste costuri sunt calibrate astfel încât să nu inhibe refacerea economică şi să nu afecteze costul creditelor pentru economia reală.
Etapele următoare
În cursul lunii iunie 2010, Comisia îşi va prezenta ideile în faţa miniştrilor de finanţe şi a şefilor de stat din UE, precum şi în cadrul G20. Comisia va pleda pentru un larg consens asupra principiilor şi orientărilor generale.
În octombrie 2010, Comisa va prezenta propuneri detaliate asupra planurilor mai vaste pe care le are pentru dezvoltarea unui nou cadru de gestionare a crizelor, precum şi calendarul prevăzut pentru adoptarea propunerilor sale legislative. Comisia va analiza cu atenţie implicaţiile propunerilor sale de creare a unor fonduri pentru soluţionarea crizelor bancare în cadrul analizei impactului ce va însoţi aceste propuneri.
Pentru a menţine egalitatea condiţiilor de concurenţă la nivel mondial, Comisia intenţionează să orienteze eforturile G20 spre o abordare globală a fondurilor pentru soluţionarea crizelor bancare, pe baza ideilor prezentate în comunicarea sa.
