RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Erasmus - numărul de studenţi atinge cifre record

        Datorită suplimentării bugetului alocat pentru programul Erasmus, numărul studenţilor care au participat anul trecut la acest program, vârful de lance al eforturilor UE în domeniul educaţiei şi formării, a depăşit toate aşteptările.
        În perioada 2008-2009, aproximativ 200 000 de studenţi au primit finanţare din partea UE pentru a studia sau pentru a efectua un stagiu în străinătate, o cifră în creştere cu 8,7% faţă de perioada anterioară de finanţare.

        Această creştere a ratei de participare coincide cu o creştere cu 12% a bugetului alocat programului Erasmus, fiind dovada faptului că studenţii sunt doritori să beneficieze de sursele de finanţare disponibile. De asemenea, valoarea medie a bursei de studiu lunare a crescut la 272 de euro, ceea ce le permite studenţilor să-şi acopere mai bine costurile aferente.

        Erasmus se numără printre cele mai populare programe ale UE, cu o participare de peste 2,2 milioane de studenţi de la lansarea sa, în 1987. Acest program le oferă studenţilor din învăţământul superior posibilitatea de a petrece între 3 şi 12 luni într-o altă ţară europeană, pentru studii sau pentru stagii.

        Odată cu includerea Croaţiei şi a Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei printre ţările participante la Erasmus, în 2009, peste 4 000 de instituţii de învăţământ superior din 33 de ţări europene iau parte, în prezent, la acest program.
Spania, Franţa şi Grecia sunt cele mai solicitate destinaţii şi, în acelaşi timp, aceste trei ţări totalizează cel mai mare număr de bursieri Erasmus (40%).

        Cursurile urmate într-o altă ţară sunt recunoscute de universitatea de provenienţă a studentului - un semestru sau două petrecute într-o universitate străină nu înseamnă timp pierdut. Programul contribuie la valorificarea aptitudinilor interculturale şi le permite studenţilor să devină mai independenţi, oferindu-le, în acelaşi timp, nenumărate oportunităţi de studiu.

        Începând din 2007, Erasmus oferă studenţilor finanţare şi pentru stagii în întreprinderi şi organizaţii din străinătate. În anul academic 2008-2009, aproximativ 30 400 de studenţi au beneficiat de acest tip de burse - cu peste 50% mai mulţi decât în anul precedent. De asemenea, programul se bucură de un real succes şi în rândul cadrelor didactice din învăţământul superior, numărul acestora ridicându-se la 36 400.

        Programul Erasmus contribuie la noua strategie de reformă a UE (Europa 2020), ajutându-i pe tineri să-şi însuşească competenţe transferabile, necesare într-o economie globală din ce în ce mai concurenţială.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...