RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Serviciul diplomatic european: UE trebuie sa se transforme dintr-un "plătitor" într-un "jucător" pe scena globală

        Majoritatea deputaţilor europeni participanţi la dezbaterea privind înfiinţarea Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), împreună cu Catherine Ashton, a fost de acord că acordul politic încheiat la Madrid este un punct de plecare foarte bun, protejând metoda comunitară şi garantând competenţele politice şi bugetare ale Parlamentului European. Unii deputaţi europeni au criticat "poziţia ambiguă" adoptată de unele State Membre cu privire la acest Serviciu.

        SEAE va permite Uniunii Europene să se transforme dintr-un "plătitor la nivel global într-un jucător pe arena internaţională", a spus Elmar Brok (PPE) care a subliniat succesul Parlamentului European în privinţa salvgardării competenţelor Parlamentului şi apărării metodei comunitare. "Nu vrem să conducem noi politica externă a UE, dar vrem s-o monitorizăm şi vrem să ne asigurăm că sunt adoptate decizii bugetare adecvate", a amintit Elmar Brok care, împreună cu Guy Verhofstadt (ALDE) şi Roberto Gualtieri (S&D), a negociat acordul de la Madrid.

        Elmar Brok (PPE) a reamintit plenului că "acordul de la Madrid înseamnă un pas important în direcţia înfiinţării Serviciului diplomatic, dar nu este pasul final. Parlamentul European mai trebuie să decidă cu privire la regulamentul personalului diplomatic european şi chestiunile bugetare asupra cărora decidem împreună cu Consiliul.

        "Permiteţi-mi un sfat", i s-a adresat Guy Verhostadt (ALDE) Înaltului Reprezentant pentru politică externă, Catherine Ashton, "să dezvoltaţi acest serviciu ca instituţie comunitară. Numai acolo unde s-a aplicat metoda comunitară am avut succes, cum a fost crearea pieţei comune".

        Roberto Gualtieri (S&D) şi-a exprimat satisfacţia de a vedea SEAE puternic legat de metoda comunitară şi plasat sub control democratic.

        Catherine Ashton a salutat "angajamentul constructiv al Parlamentului European şi al negociatorilor săi, prin muncă cărora decizia privind SEAE a fost substanţial îmbunătăţită".

        "Am ajuns la acord bun. Voi introduce ca documente oficiale ale acestei reuniuni cele două declaraţii privind responsabilitatea politică şi organizarea acestui serviciu", le-a spus Catherine Ashton deputaţilor europeni, în contextul îndoielilor exprimate cu privire la valoarea legală a acestor declaraţii care formează parte a acordului de la Madrid.

        Charles Tannock (ECR) a spus că "şi Conservatorii britanici sunt gata să colaboreze cu acest serviciu". A adăugat că parlamentarii naţionali vor trebui să fie implicaţi în monitorizarea SEAE şi a misiunilor de apărare UE.

        "Drepturile omului au fost pe deplin înglobate şi aş vrea să încurajez Înaltul Reprezentant să respecte acordul de la Madrid", a spus Heidi Hautala (Verzii/EFA), cea care prezidează subcomisia Parlamentului European pentru drepturile omului.

        Mulţi deputaţi europeni au ridicat problema reprezentării geografice. Catherine Ashton i-a asigurat de întregul ei sprijin.

Poziţia ambiguă a unor guverne criticată

        Guy Verhofstadt (ALDE) a declarat că "am ajuns la un rezultat bun pe care toate instituţiile îl pot sprijini şi de care putem fi mândri. Spun asta în pofida unor remarci ale Premierului francez Fillon, care a declarat că Serviciul nu poate depăşi o anumită "linie roşie" (a limitelor acceptabile Franţei). Trebuie să-i spun domnului Fillon: "Ati întârziat!". "Nu avem nevoie de o bătălie "d'arrière garde" [sic], avem nevoie să folosim acest serviciu".

        Din partea grupului S&D, deputatul european Hannes Swoboda a atras atenţia că "guvernul francez ar trebui să-şi retragă "linia roşie" a limitelor peste care declară că nu poate trece, pentru că am reuşit să ajungem la un acord foarte bun, pe care grupul nostru îl sprijină."

        Mario Mauro (PPE) s-a referit la poziţia "ambiguă" a anumitor guverne privind SEAE, criticând declaraţii făcute recent de ministrul spaniol al afacerilor externe, Miguel Angel Moratinos, cu privire la Cuba. 

Structurile de apărare

        Ulrike Lunacek (Verzii/EFA) a ridicat problema structurilor politicii comune de securitate şi apărare în cadrul SEAE. Următoarele structuri vor fi plasate sub directa responsabilitate a Înaltului Reprezentant: Direcţia de management de criză şi planificare (CMPD), Capacitatea  civilă de planificare şi implementare (CPCC), Personalul militar (EUMS) şi Centrul de evaluare a situaţiei (SitCen). "Dacă veţi lua distanţa necesară de ceea ce vor Statele Membre, veţi avea sprijinul Parlamentului European", i-a precizat deputatul Înaltului Reprezentant.

        Catherine Ashton a dat asigurări că "se va asigura deplina coordonare între toate serviciile SEAE, în mod deosebit între structurile Politicii comune de securitate şi apărare şi celelalte servicii relevante ale SEAE".

        Alexander Graf Lambsdorff (ALDE) a ridicat de asemenea problema compatibilităţii declaraţiilor din plen cu declaraţiile prezentate în COREPER conform cărora specificităţile acestor structuri precum şi funcţiile, procedurile şi condiţiile de asigurare a staff-ului vor fi menţinute.

Grupurile politice GUE şi EFD critică acordul de la Madrid

        David Campbell Bannerman, din partea Grupului EFD, a criticat acordul, ironizându-l:"Cred că prin Tratatul de la Lisabona, prin rolul doamnei Ashton, prin SEAE, Uniunea Europeană întruneşte acum toate cele patru criterii de care are nevoie potrivit dreptului internaţional pentru a se declara peste noapte un stat naţional, Statele Unite ale Europei".

        Willy Meyer (GUE) a anunţat că nu va vota în favoarea raportului de mâine, argumentând că "este o greşeală să legi SEAE de structuri militare". Şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea faţă de faptul că nu s-a acordat suficientă proeminenţă politicii de dezvoltare a UE. 

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...