RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Viitorul sistemelor de pensii în UE

        Îmbătrânirea populaţiei şi criza economică pun sub presiune sistemele de pensii. În acest context, UE prezintă o serie de opţiuni politice şi lansează o dezbatere publică.

        În prezent, raportul dintre numărul europenilor de vârstă activă (15-64 de ani) şi numărul celor cu vârsta de peste 65 de ani este de 4:1. Se estimează că, până în 2060, acest raport va fi de doar 2:1. Pentru guvernele europene, diminuarea populaţiei de vârstă activă reprezintă o dublă provocare: fonduri mai mici pentru sistemele publice de pensii şi un număr mai mare de pensionari.

        Problema a fost agravată de criza economică, care a afectat finanţele publice şi a scăzut valoarea a numeroase fonduri de pensii private. 73% dintre europeni se aşteaptă să primească pensii mai mici sau să trebuiască să lucreze ori să economisească mai mult. 54% dintre aceştia sunt îngrijoraţi că vor fi săraci la bătrâneţe.

        Într-un raport publicat, Comisia analizează modalităţile care ar permite protejarea sistemelor de pensii. Propunerile vizează, de exemplu, măsuri care să încurajeze populaţia să rămână cât mai mult în câmpul muncii şi să valorifice oportunităţile de angajare în alte ţări din UE. De asemenea, se ia în calcul deschiderea pieţei europene către alte tipuri de planuri de pensii şi informarea publicului, astfel încât acesta să ia deciziile corecte cu privire la veniturile din pensii.

        Cetăţenii europeni sunt invitaţi să-şi spună părerea privind problemele ridicate în raportul Comisiei. Data limită pentru participarea la această consultare este 15 noiembrie.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...