RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Guvernele statelor membre ale UE aprobă utilizarea, pentru prima oară, de către Uniune a cooperării consolidate în vederea sprijinirii cuplurilor internaţionale

        14 ţări ale UE au primit undă verde din partea guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene pentru a impulsiona adoptarea de norme care să permită cuplurilor internaţionale să aleagă ţara a cărei legislaţie s-ar aplica în cazul divorţului lor. Aceste noi norme, care nu au fost încă aprobate, vor permite cuplurilor să evite procese care presupun costuri emoţionale şi financiare importante. Este pentru prima dată în istoria UE când ţările fac apel la mecanismul de „cooperare consolidată”, care permite unui grup de cel puţin nouă ţări să pună în aplicare măsuri în cazul în care nu se ajunge la un acord unanim între cele 27 de state membre. Cooperarea consolidată se va aplica deocamdată în cele 14 ţări ale UE participante, însă şi alte ţări li se pot alătura oricând.

        „Votul de astăzi este unul istoric. Sunt foarte mândră de această hotărâre curajoasă a Consiliului de a folosi acest instrument legislativ pentru prima dată.  În curând, experienţele dureroase prin care trec cuplurile internaţionale şi copiii lor vor deveni mai suportabile,” a afirmat Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie. „Acest pas istoric demonstrează faptul că UE poate reacţiona rapid atunci când e vorba de probleme umane reale. Împreună, putem oferi alinare şi o mai mare securitate juridică cuplurilor internaţionale care se confruntă cu situaţii dificile. Faptul că pornim cu 14 state membre este un început promiţător; sper că toate ţările li se vor alătura pentru ca de această iniţiativă să poată beneficia mai mulţi cetăţeni.”

        Procesul de demarare a procedurii de cooperare consolidată poate începe imediat. Cele 14 ţări participante (Austria, Belgia, Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovenia, Spania şi Ungaria) urmează să negocieze şi apoi să supună votului propunerea de regulament a Comisiei, care cuprinde informaţii detaliate privind normele care se aplică în cazul divorţurilor internaţionale. Pentru ca regulamentul respectiv să poată intra în vigoare, cele 14 ţări trebuie să aprobe în unanimitate aceste norme şi să consulte Parlamentul European.

        Propunerea urmăreşte să protejeze părţile mai vulnerabile în timpul acţiunilor de divorţ. Cuplurile internaţionale vor putea cădea de acord asupra legislaţiei care li s-ar aplica în caz de divorţ sau de separare legală. Atunci când cuplul respectiv nu reuşeşte să ajungă la un acord în această privinţă, judecătorii vor putea utiliza o formulă comună pentru a hotărî legislaţia cărei ţări se aplică. Cuplurile vor beneficia astfel de o mai mare securitate juridică, precum şi de o mai mare previzibilitate şi flexibilitate. Acest lucru va contribui la protejarea soţilor şi a copiilor lor de procese complicate, lungi şi dureroase.

        Noua soluţie va veni în ajutorul cuplurilor de naţionalităţi diferite, al cuplurilor care locuiesc separat în ţări diferite sau al celor care locuiesc împreună într-o altă ţară decât ţara lor de origine. Necesitatea acţiunii UE este evidentă:în 2007, s-au înregistrat peste 1 milion de divorţuri în cele 27 de state membre, dintre care 140 000 (13%) avea un element „internaţional”.
Parlamentul European şi-a dat aprobarea pentru această măsură de cooperare consolidată la 16 iunie 2010. Miniştrii de justiţie ai UE şi-au dat girul la 4 iunie.

        Comisia a propus măsura la 24 martie 2010, ca răspuns la o cerere formulată de nouă state membre, nemulţumite de nereuşita

        Consiliului de a face progrese în sensul propunerii Comisiei din 2006 (Grecia a făcut parte iniţial din acest grup de ţări, însă ulterior şi-a retras cererea).De atunci, alte cinci ţări – Germania, Belgia, Letonia, Malta şi Portugalia – şi-au exprimat dorinţa de a participa la această acţiune a UE.

        Alte ţări care vor să participe pot face acest lucru în orice moment. Conform Tratatului de la Lisabona, aceste ţări trebuie să notifice mai întâi Consiliului şi Comisiei intenţia lor de a participa la cooperarea consolidată.

 Context

        Conform tratatelor UE, cooperarea consolidată este un instrument care permite unui număr de nouă sau mai multe ţări să facă progrese în legătură cu o măsură care este importantă, dar care este blocată de o minoritate restrânsă de state membre. Alte ţări ale UE îşi rezervă dreptul de a participa când doresc (articolul 331, Tratatul privind funcţionarea UE ).

        În 2006, Comisia a propus pentru prima dată un plan de ajutare a cuplurilor internaţionale, însă acesta nu a beneficiat de sprijinul unanim necesar din partea guvernelor statelor UE. Propunerea de regulament nu afectează legislaţia naţională privind divorţul sau căsătoria.

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6506 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
21.07.2026

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ privind locurile de muncă de calitate

Comisia lansează a doua etapă a consultării partenerilor sociali în legătură cu actul legislativ...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și formare profesională

Comisia își actualizează stagiul emblematic „Cartea albastră”, prin deschiderea către absolvenții de educație și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic

Roxana Mînzatu: deschidem stagiile de practică Bluebook pentru absolvenții de învățământ profesional și tehnic....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării

Comisia salută acordul politic privind Programul pentru inovare agilă și rapidă în domeniul apărării....

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Roxana Mînzatu: Europa se poate decarboniza fără să-și închidă fabricile

În data de 17 iulie, în Colegiul Comisarilor, am adoptat revizuirea sistemului european de...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia prezintă măsuri pentru consolidarea sectorului bancar european și pentru sprijinirea creșterii economice

Comisia Europeană a adoptat o Comunicare privind competitivitatea sectorului bancar din UE, care stabilește măsuri...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și revizuirea ETS

Comisia stimulează competitivitatea, decarbonizarea și independența Europei prin Planul de acțiune privind electrificarea și...

Cetățenie Europeană
20.07.2026

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a Europei

Raportul din 2026 privind statul de drept consolidează prosperitatea, securitatea și reziliența democratică a...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Ungaria se alătură Parchetului European, consolidând și mai mult protecția fondurilor UE

Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care confirmă participarea Ungariei la Parchetul European (EPPO), în...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Venituri de 2,5 miliarde EUR de la EU ETS vor fi investite în sisteme energetice mai curate în 11 țări din UE

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat astăzi că au fost plătite...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial

Vicepreședinta executivă Mînzatu participă la reuniunea UNESCO privind promovarea educației la nivel mondial  Vicepreședinta...

Cetățenie Europeană
16.07.2026

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită legături mai puternice între mediul de afaceri și educație pentru a stimula competențele în Europa

Comitetul european la nivel înalt pentru competențe solicită crearea unor legături mai puternice între...