RCE
Reprezentanța Comisiei Europene în România

Doriți să aflați mai multe despre Uniunea Europeană și să participați la o discuție despre viitorul său?

Cetățenie Europeană

Cercetarea în domeniul TIC: Tehnologia finanţată de UE vine în sprijinul echipelor de intervenţie în caz de dezastre pentru a salva vieţi

        WORKPAD, un proiect de cercetare în domeniul TIC finanţat de UE, a permis dezvoltarea unor aplicaţii informatice care dau posibilitatea echipelor de intervenţie în caz de dezastre naturale să comunice una cu alta şi să se coordoneze mai rapid şi mai eficient, contribuind astfel la salvarea mai multor vieţi. Coordonarea şi comunicarea sunt extrem de importante atunci când la locul intervenţiei se află în acelaşi timp mai multe echipe ale diferitelor agenţii, autorităţi civile şi ONG-uri. Cu ajutorul finanţării UE în valoare de 1,85 milioane EUR, cercetătorii au reuşit să exploreze modul în care pot fi interconectate zeci de baze de date aparţinând diverselor organizaţii prin intermediul tehnologiei peer-to-peer, în scopul reducerii duratei de răspuns şi al evitării dublării eforturilor. Un dispecerat central unic care primeşte informaţii şi le transmite tuturor echipelor de intervenţie poate contribui la salvarea mai multor vieţi într-un mod rapid şi eficient. Tehnologia a fost deja folosită cu succes în sudul Italiei şi este disponibilă pentru utilizare oriunde în lume.

        Vicepreşedintele Comisiei Europene, Neelie Kroes, comisarul responsabil cu agenda digitală, a declarat:„În caz de cutremur, incendiu forestier sau inundaţii, este necesar să punem la dispoziţie toate resursele de care dispunem pentru a salva cât mai multe vieţi cu putinţă şi pentru a asigura servicii de salvare de urgenţă. Fondurile UE destinate cercetării au contribuit la dezvoltarea unui excelent instrument TIC de ameliorare şi eficientizare a răspunsului în caz de urgenţă.  Acesta este modul în care cercetarea şi inovarea participă la realizarea agendei digitale pentru Europa.”

        În urma unui cutremur, pentru a creşte şansele de supravieţuire ale persoanelor prinse sub dărâmături, trebuie să se poată ajunge la ele cât mai repede. Cum se coordonează diferitele echipe de intervenţie pentru a evita concentrarea eforturilor în acelaşi loc în detrimentul altuia?Elementul cheie pentru optimizarea răspunsului în caz de dezastre este interconectarea diferitelor sisteme administrative şi a bazelor de date folosite de serviciile de urgenţă pentru ca toate organizaţiile să aibă o imagine de ansamblu.

        Proiectul de cercetare WORKPAD, finanţat de UE, a permis elaborarea unei reţele care poate interconecta respectivele sisteme administrative. Ulterior, prin intermediul unui dispecerat central de coordonare, echipele de intervenţie aflate în prima linie pot comunica unele cu altele cu ajutorul unor dispozitive mobile, în principal de tip PDA (personal digital assistants).De exemplu, prin etichetare geografică (geo-tagging), şefii echipelor pot urmări locaţia tuturor membrilor, astfel încât să ştie în permanenţă unde se află aceştia şi ce sarcini îndeplinesc.

        Prin intermediul acestei reţele, utilizând tehnologie peer-to-peer (P2P), se pot schimba informaţii precum numele persoanelor care locuiau într-un imobil prăbuşit, liste cu numele elevilor unei şcoli, pe clase, liste de apeluri telefonice, hărţi şi alte date relevante. De asemenea, în cadrul proiectului WORKPAD a fost dezvoltat un program informatic care defineşte sarcini, desemnează roluri şi furnizează instrucţiuni pas cu pas membrilor echipelor de intervenţie. Acesta poate fi actualizat în timp real, astfel încât, dacă apare o situaţie mai urgentă, membrilor echipelor de intervenţie să li se poată atribui o nouă sarcină.

        Rezultatele proiectului de cercetare WORKPAD au fost testate cu succes în sudul Italiei, o regiune în care se produc în fiecare an incendii forestiere şi uneori cutremure necesitând intervenţii de urgenţă. Tehnologia dezvoltată în cadrul proiectului WORKPAD este gata de utilizare. Republica Cehă şi regiunea italiană Calabria au în vedere implementarea ei.

Context

        În perioada 2006-2009, în cadrul proiectului WORKPAD au colaborat cercetători ai unor universităţi din Italia şi Austria, întreprinderi mici şi mijlocii din Republica Cehă şi Spania, companii din sectorul informatic şi regiunea italiană Calabria.

        Proiectul de cercetare a condus la dezvoltarea unor tehnologii din domeniul comunicaţiilor şi informaţiei utilizabile imediat, care îmbunătăţesc coordonarea diverselor echipe de intervenţie în caz de dezastre naturale. Comisia Europeană a finanţat 1,85 milioane EUR din costurile totale de 3,16 milioane EUR, prin programul de finanţare a cercetării ( Sixth Framework Programme 2001-2006).
La ICT 2010, cel mai amplu eveniment european dedicat cercetării în domeniul TIC, care va avea loc la Bruxelles în perioada 27-29 septembrie 2010, vor fi prezentate mai multe proiecte de succes din domeniul cercetării TIC, finanţate de UE. Jurnaliştii beneficiază de intrare gratuită. Înscrierile se fac la următoarea adresă web:
http://ec.europa.eu/information_society/events/ict/2010/index_en.htm

Alte articole recomandate din categoria Cetățenie Europeană (6566 articole disponibile)

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Întrebări și răspunsuri referitoare la pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Cum va face pachetul ca mobilitatea forței de muncă să fie mai echitabilă pentru...

Cetățenie Europeană
17.09.2026

Comisia propune măsuri ambițioase pentru a consolida mobilitatea echitabilă a forței de muncă

Comisia Europeană a adoptat pachetul privind mobilitatea echitabilă a forței​ de muncă, al cărei...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice

O nouă evaluare arată că misiunile UE determină schimbări sistemice. Conform unei evaluări la...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia găzduiește prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone

Comisia Europeană a găzduit astăzi prima reuniune a Alianței UE-Ucraina pentru drone, scopul fiind sprijinirea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India

Comisia prezintă Consiliului, spre semnare, un acord comercial istoric cu India. Comisia Europeană a...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia aprobă 6,1 miliarde EUR pentru a sprijini nevoile Ucrainei în materie de apărare aeriană și antirachetă și alte nevoi în materie de apărare

Comisia Europeană a aprobat o sumă suplimentară de 6,1 miliarde EUR pentru ca Ucraina să achiziționeze...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea cercetătorilor din întreaga lume

Bursele postdoctorale 2026 pentru acțiunile Marie Skłodowska-Curie atrag 21 627 de candidaturi din partea...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Asigurarea independenței Europei – cinci zile până la „Starea Uniunii 2026”

Miercurea viitoare, pe 16 septembrie, la ora 10.00 (ora României), președinta Ursula von der Leyen va...

Cetățenie Europeană
Cetățenie Europeană
16.09.2026

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE

O nouă viziune strategică pentru regiunile ultraperiferice, consolidând acoperirea globală a UE. Comisia Europeană...

Cetățenie Europeană
16.09.2026

Comisia stabilește următorul capitol pentru capitalele europene ale culturii, după peste 40 de ani de succes

Astăzi, Comisia Europeană reînnoiește și consolidează cadrul pentru capitalele europene ale culturii după 2033, aplicând lecțiile...